Educație
Schimbări MAJORE pentru elevii care susțin examene. Ce se întâmplă cu cei izolați sau bolnavi?
Președintele Klaus Iohannis a anunțat ultimele decizii cu privire la examenele pe care absolvenții de gimnaziu și de liceu le vor susține în acest an.
Elevii bolnavi sau aflați în izolare vor putea să susțină examenele în a doua sesiuneAstfel, va exista o a doua sesiune, însă doar pentru absolvenții care nu au putut participa la prima sesiune din motive medicale.
„Examenele naționale vor avea loc fizic așa cum au fost planificate și anunțate deja de câteva săptămâni. Evaluarea Națională se va face începând din 15 iunie, după care vor avea loc examenele de bacalaureat. Însă, a apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii bolnavi când se ține examenul, e posibil să fie copii cu febră și să nu poată să intre la examen”, a spus Klaus Iohannis.
Sesiune specială pentru copiii bolnavi
Astfel, cei care nu se pot prezenta în prima sesiune de examene din cauză că sunt bolnavi sau se află în izolare vor putea să se înscrie pentru cea de-a doua sesiune.
„Ar trebui să aibă aceeași sansă. Se va organiza Evaluarea Națională pentru copiii care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră, care sunt izolați cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau cartier în carantină, numai pentru aceștia se organizează o a doua sesiune, începând din 29 iunie”, a completat președintele.
CITEȘTE ȘI: Condiții de desfășurare deosebite la Evaluarea Națională
„În privința bacalaureatului, cu siguranță e posibil să fie copii cu diferite probleme. Pentru a putea rezolva chestiunea, se va organiza o a doua sesiune în august și acești copii vor putea să participe la a doua sesiune, în august”, a adăugat Iohannis.
CITEȘTE ȘI: Cum se va desfășura BAC-ul în acest an? Calendarul a fost publicat de Ministerul Educației
Elevii şi cadrele didactice care vor reveni la şcoală pentru pregătirea examenelor naţionale vor beneficia gratuit de măşti de protecţie pe care Guvernul le va distribui prin intermediul inspectoratelor şcolare.
CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru elevii care se vor pregăti pentru BACALAUREAT și Evaluarea Națională. Guvernul va dota școlile cu măști de protecție