Educație
Iohannis a făcut anunțul pe care elevii și părinții nu l-au dorit! Ce se întâmplă din septembrie?
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat ce se va întâmpla cu elevii din septembrie.
Iohannis a făcut anunțul pe care elevii și părinții nu l-au dorit! Ce se întâmplă din septembrie?
Șeful statului a declarat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu premierul Ludovic Orban, ministrul Educaţiei și Cercetării, Monica Anisie, şi alţi miniştri cu atribuţii în zona educaţiei pentru a discuta despre scenariile privind deschiderea anului şcolar şi universitar.
„Această situaţie a deschiderii noului an şcolar, implicit a anului universitar, este una de extremă importanţă şi mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuţii cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu specialişti, cu alţi membri din Guvern cu atribuţii pe această zonă. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii şi a unor scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educaţiei şi mai mulţi miniştri pentru o discuţie pe care o vom avea săptămâna viitoare, când sper că reuşim să conturăm câteva scenarii care pot fi comunicate pe urmă public”, a declarat şeful statului miercuri, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că „şcoala sigur nu va începe în condiţii normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea”.
„Ar fi foarte complicat să avem numai şcoală online. Şi, atunci, ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde, probabil, şi în funcţie de condiţiile locale, vom avea mai mult şcoală normală cu elevii la şcoală sau mai mult online sau un sistem mixt. Cum vor decurge aceste lucruri va fi stabilit cu exactitate într-o săptămână sau două şi va fi comunicat public”, a explicat Klaus Iohannis.
CITEȘTE ȘI:
Din septembrie, elevii se pregătesc de un sistem „hibrid”. Ce investiție pregătește Primăria Cluj-Napoca pentru noul an școlar?