Educație

Ce soluții au găsit copiii din generația Z pentru siguranță în trafic, shopping smart sau evitarea calamităților naturale

Posibilităţile nelimitate ale creativităţii tinerilor au fost explorate marţi, 19 octombrie 2021, la Expoziţia aplicaţiilor absolvenţilor Academiei DpIT.

Aplicațiile elevilor și studenților acestei ediții au utilități în cele mai diferite domenii, de la un „cărucior” smart care permite gestionarea uşoară a cumpărăturilor, la un amplu sistem de siguranţă bazat pe inteligență artificială care oferă protecţie în trafic, de la o aplicație care monitorizează nivelul apelor şi alertează în caz de inundaţii, până la un dispozitiv intuitiv care utilizează drone şi care poate fi folosit atât în scop comercial, cât şi umanitar, ajutând în caz de calamităţi.

Ediţia a șaptea a atras, pe lângă publicul fidel domeniului, şi un  număr însemnat de noi spectatori care au profitat de desfăşurarea evenimentului în online pentru a deveni susţinători ai inovaţiei, interesați de produsele inovative create de liceenii instruiți în cadrul programului. Aceștia au putut vizita „standurile” fiecăreia din cele 18 echipe participante la ediția din acest an a proiectului, au putut discuta despre aplicații, cum s-au născut ideile, cum s-a desfășurat punerea în practică a acestora, planuri de viitor și multe altele. 


Demarată de Asociaţia “Descoperă-ţi pasiunea în IT” (DpIT) în 2015 la Cluj-Napoca, implementată în următorii cinci ani la nivel regional, în Transilvania, Academia DpIT din 2021 a reunit elevi participanţi din toată ţara, cărora li s-a alăturat şi un participant din Germania, precum şi studenţi din Cluj-Napoca şi Oradea. Astfel, cei 110 elevi şi studenţi selecţionaţi au creat aplicații aflate în stadiul de prototip, cu utilitate în rezolvarea unor nevoi reale din diferite domenii precum siguranța şi confortul cetăţeanului, smart mobility, HoReCa, calitatea administraţiei publice şi protejarea mediului, dezvoltând cu succes soluţii complexe IoT (Internet of Things) sau care implică concepte din cele mai noi tehnologii, precum AI (Artificial Intelligence).

Între aplicaţiile acestei ediţii  se numără câteva utile în inovarea produselor şi serviciilor, cum ar fi Foodainer - un recipient inteligent care ne atenţionează când produsele din el sunt pe cale să se termine şi le adaugă automat pe lista de cupărături, SmartDash Cart - un cărucior smart care permite gestionarea uşoară a cumpărăturilor, cu plata produselor instant fără a mai trece pe la casele de marcat, SafeWay - un amplu sistem de siguranţă bazat pe inteligență artificială care oferă protecţie în trafic atât conducătorului auto, cât şi celor din jur, Divital - o aplicaţie care asigură reducerea numărului accidentelor rutiere produse din cauza oboselii sau FlyBox, un dispozitiv intuitiv care utilizează drone şi care poate fi utilizat atât în scop comercial, cât şi umanitar, ajutând în caz de calamităţi.


Alte aplicații vizează inovarea proceselor organizaţionale. De exemplu, RiverGuard permite o monitorizare a nivelului apelor şi alertare în caz de inundaţii. O altă aplicație, Hotelliste, le oferă celor din industria hotelieră posibilitatea de a-şi organiza baza de date şi toate procesele din cadrul hotelului. Totodată, aplicația RReport este menită să faciliteze comunicarea între cetăţeni şi primării. 

Nu au lipsit aplicațiile care aduc inovare în protejarea mediului şi încurajarea smart mobility. Astfel, aplicația MyTree contribuie la reducerea dioxidului de carbon printr-o super idee de “adopţie” a pomilor, iar WallBoxx4Share vine în sprijinul proprietarilor de maşini electrice şi încurajează împărţirea de resurse, în timp ce aplicația BrukeBike este menită să facă viaţa bicicliştilor mult mai uşoară.


Cele 18 produse aflate în stadiul de prototip expuse ieri sunt jurizate de experţi în recunoaşterea inovaţiei, cele mai bune dintre ele urmând a fi premiate în cadrul unei festivităţi ce va avea loc în 4 noiembrie 2021, online.

Aplicațiile prezentate în expoziție demonstrează încă o dată că România are tineri talentaţi care pot genera valoare prin inovaţie, dar care au nevoie de susţinere în această direcţie,  potrivit Lilianei Ştefan-Cazacu, președinte al Asociației DpIT.


„Într-o perioadă în care crearea de valoare prin inovaţie şi cercetare a devenit pilonul central al noii lumi digitale, cred că România are nevoie, mai mult ca niciodată, să stimuleze şi să sprijine inovaţia care să-i asigure dezvoltarea în concordanţă cu cea de a patra revoluţie industrială. Tânăra generaţie ne dă speranţe că în viitor România ar putea deveni un actor în competiţia tehnologică a secolului XXI. Avem în ţară o resursă umană foarte creativă, dar care are nevoie de susţinere pentru a-şi transforma creativitatea în inovaţie”, declară aceasta.

Proiectul Asociaţiei DpIT este dedicat liceenilor pasionaţi de tehnologie şi inovaţie, şi a fost gândit ca un program de educaţie practică şi mentorat prin care tinerii să aibă acces gratuit la mentorat de calitate din partea unor specialişti din domeniu, sub îndrumarea cărora, muncind în echipă timp de de la luni, să dezvolte produse tech de la cap la coadă, pornind de la idee până la prototip. Proiectul este susţinut de peste 40 parteneri din mediul de business IT, academic şi şcolar, precum: Fortech, Bosch România, Accenture Industrial Software Solutions, Nagarro, Betfair România Development, Endava, .msg România, Marquardt, Inventiff, ScanStart, Wolfpack Digital, NetMatch, Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Cluj IT Cluster, Smart HR.


“A fost și în acest an plăcerea noastră să fim alături de proiectul Academia DpIT deoarece se potrivește foarte bine cu ambițiile Fortech Investments de a susține atât antreprenorii în devenire, cât și cei ce au reușit deja să construiască afaceri în jurul soluțiilor tehnologice inovative. Ne-am bucurat să vedem entuziasm și o bună pregătire a proiectelor de către participanți. Trecând printr-un format similar cu cel folosit și de noi în evaluarea oportunităților de investiție în startup-uri, ne-a fost la îndemână să înțelegem și să evaluăm propunerile din cadrul evenimentului și ne dorim să găsim metode prin care să susținem dezvoltarea acestora pe mai departe”, declară Valentin Filip, Managing Director la Fortech Investments.

În cei șapte ani de activitate, Academia DpIT a ajutat peste 1.000 de liceeni să-şi transforme visele în realitate, tineri care au generat multe idei inovatoare, 160 dintre ele fiind transpuse practic în produse aflate în stadiul de prototip. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter