Educație

E OFICIAL! Ministrul Educației: „ȘCOALA ÎNCEPE în 8 noiembrie”

Elevii reiau cursurile pe 8 noiembrie, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

 

 


Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis luni, că elevii se vor întoarce la școală în data de 8 noiembrie. Vineri se va anunța dacă elevii se vor întoarce fizic la ore după vacanța forțată de două săptămâni sau în urma creșterii cazurilor de COVID-19, vor reveni în mediul online.

„În data de 8 noiembrie,școala va începe. Există un document, o anexă, în care s-au prezentat o serie de mpsuri propuse spre adoptare prin ordin comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății. Ministrul Educației va rămâne în continuare consecvent principiului conform căruia școlile trebuie să funcționeze cu prezența fizică, în limita în care condițiile sanitare pot fi asigurate pentru elevi și profesori. Este un principiu de bază. Nu voi abdica de la acest principiu.


Vom avea consultări cu autoritățile sanitare și vineri vom vedea care va fi exact modul de deschidere al școlilor în data de 8 noiembrie, având ipoteza de bază a prezenței fizice și având deja acceptul exprimat pentru propunerea Consilului Național al Elevilor, propunere care este însușită de Ministerul Educației, pentru un mod de funcționare adaptat realităților”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, numărul tezelor va fi redus.


„Înțelegând dificultățile, analizând solicitările, am decis împreună cu colegii mei din Ministerul Educației să reducem numărul de teze pe care elevii îl vor susține în acest an prin excepție. Astfel la clasa VIII-a vom avea în loc de 3 teze doar 2 teze. Deci toți elevii din gimnaziu vor avea doar două teze de susținut cu prezență fizică. Pentru liceu, am redus numărul de teze de la patru la trei”, a adăugat ministrul.

CITEȘTE ȘI


Aproape 25% din elevii clujeni sunt VACCINAȚI împotriva COVID-19

Ultimele Stiri
abonare newsletter