Politică

Parcul fotovoltaic de la Chinteni a fost aprobat

<p>Consiliul Judeţean Cluj se va asocia cu Primăria Chinteni, pentru realizarea unui parc fotovoltaic în comună.</p>

 

Consiliul Judeţean Cluj se asociază cu Primăria Chinteni pentru construirea unui parc fotovoltaic în localitate, pe o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi care va avea o capacitate de cinci megawaţi. Consilierii judeţeani au aprobat ieri, proiectul, cu 31 de voturi.


Pentru susţinerea parcului fotovoltaic din Chinteni, Consiliul Judeţean ar urma să asigure partea de cofinanţare. Acordul de parteneriat între Judeţul Cluj şi Comuna Chinteni, în vederea realizării acestui parc s-a aprobat în luna februarie. Pentru studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi pentru detaliul de execuţie a fost alocată deja suma de 200.000 lei.

Aprobarea proiectului, în cadrul şedinţei de ieri a generat însă şi un schimb de replici între reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei.


„Acum, când vedeţi mişcările politice din ţară, aprobaţi un proiect de-al nostru, al Opoziţiei. Altădată v-aţi folosit de puterea votului şi aţi respins proiecte venite din partea noastră. Dar este bine, şi acum în al douăsprezecelea ceas…“, a spus consilierul PSD Dan Canta.

„Niciodată nu am respins proiectele bune ale Opoziţiei“, a replicat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, care a mai precizat că, în ultimii patru ani au fost mai multe proiecte acceptate decât respinse, venite din partea Opoziţiei.


„Acesta este încă un exemplu al faptului că Puterea votează proiectele bune propuse de Opoziţie“, a adăugat Alin Tişe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter