Politică

Iohannis cere Parlamentului reexaminarea Legii privind eliminarea unor taxe și tarife

Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea care vizează eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a anunţat Administrația Prezidențială.

"Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative vizează eliminarea unor taxe stabilite în sarcina persoanelor fizice și juridice pentru anumite acte realizate sau servicii prestate de autorități și instituții publice. Politicile fiscal-bugetare ale statului, precum și concretizarea acestora reprezintă atributele autorității legislative și executive și nu fac obiectul controlului de constituționalitate. Din această perspectivă, deși Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost declarată constituțională în raport de criticile formulate, apreciem că se impune o reanalizare a acesteia de către Parlament sub aspectul efectelor resimțite de cetățeni", menţionează Klaus Iohannis, în cererea de reexaminare transmisă președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, conform Agerpres.

Şeful statului subliniază că reducerea de taxe trebuie să fie însoțită de o îmbunătățire a procedurilor administrative și a disciplinei bugetare.


"Simplificarea procedurilor în raporturile dintre cetățeni și autorități, precum și diminuarea poverii fiscale prin eliminarea unor taxe și tarife sunt deziderate împărtășite la nivelul societății. Realizarea acestora implică, în mod necesar, adoptarea de măsuri legislative coerente, eficiente, predictibile și, în același timp, responsabile", arată preşedintele României.

Referitor la problemele cu care se confruntă Televiziunea Publică și Radioul Public Klaus Iohannis spune că acestea sunt "vechi și sistemice și ele se datorează, în principal, cadrului legislativ în temeiul căruia acestea funcționează".


"În sine, dezbaterea referitoare la eliminarea celor două taxe și acoperirea cheltuielilor de funcționare a celor două servicii publice de radio și televiziune de la buget nu se poate rezuma doar la simpla întrebare dacă este sau nu necesară o taxă pentru susținerea acestora. Modul de finanțare a celor două servicii publice de radio și de televiziune este în directă legătură cu funcționarea acestora, iar argumentul cel mai elocvent în acest sens este chiar interesul pe care această măsură legislativă l-a suscitat în spațiul public. Din această perspectivă, considerăm că stabilirea surselor de finanțare a serviciilor publice de radio și televiziune sunt aspecte ce trebuie să facă obiectul unor dezbateri autentice în forul legislativ, care trebuie să identifice acele soluții optime de natură să asigure realizarea rolului constituțional al acestora", a punctat şeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat încă din 16 decembrie că va retrimite Parlamentului legea privind eliminarea a 102 taxe. "Voi retrimite această lege în Parlament. Nu cred că este bine să se renunțe fără o discuție aprofundată, așezată, calmă la taxa radio și taxa tv. Din acest motiv trimit legea înapoi, dacă noul Parlament va discuta această chestiune și va lua o decizie fie de renunțare la taxă, fie de păstrare a taxei, atunci sigur, când va trimite în forma care se va considera atunci, o voi promulga", afirma preşedintele României.

Ultimele Stiri
abonare newsletter