Politică

ANI: Consilier local din Cluj, găsit incompatibil

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a șase aleși locali.

Printre aceștia se numără și Violeta Fabiola Chiorean, consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Fizeşu Gherlii, județul Cluj.

Potrivit ANI, în perioada 23 iunie 2016 – 2 septembrie 2019, Chiorean a deţinut şi exercitat simultan funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului, încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.


Potrivit articolului menționat, funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi:

c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv;
d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director () la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local (...).

Ultimele Stiri
abonare newsletter