Politică

Se cere demisia lui Dan Barna! Protest masiv pe rețelele de socializare, după eliminarea lui Teohari de pe listele pentru parlamentare

Mai mulți membri ai Alianței USR-PLUS protestează față de eliminarea lui Vlad Teohari de pe listele candidaților la alegerile parlamentare și cer demisia liderului partidului, Dan Barna.

 

 


Un protest masiv a fost organizat pe rețelele de socializare de mai mulți membri ai Alianței USR-PLUS față de eliminarea de pe listele de candidați la alegerile parlamentare a lui Vlad Teohari, a cărui candidatură a fost declarată invalidată prin votul decisiv al președintelui partidului, Dan Barna.

 


Mișcarea, organizată sub hashtag-ul #JeSuisVlad, a început miercuri la ora 14, la ora la care USR-PLUS și-a depus listele de candidați. Zeci de membri ai partidului, printre care și actorul Marius Manole, cer ca abuzurile să înceteze și îi solicită președintelui Alianței, Dan Barna, să demisioneze. 

„Zilele trecute vă povesteam despre Vlad Teohari, un tânăr USR-ist plin de energie, cu dorința și capacitatea dovedită de a schimba România. Ei bine, astăzi vă spun ca Vlad Teohari a fost invalidat. Astfel, deși el a câștigat cu peste 1500 de puncte în votul intern, următorul clasat fiind Iulian Lorincz cu aproximativ 1200 de puncte, Biroul National al USR, condus de Dan Barna si cei din echipa lui, un vot de 13 la 12. Acest vot a venit in urma unei rezoluții dată de Comisia Nationala de Arbitraj, rezoluție ce îl condamnă pe Vlad Teohari ca nefiind INTEGRU. Cei care îl cunoasteti sau ați interacționat cu Vlad stiți cât de falsă este această afirmație despre el”, scrie Alexandru Strezoiu, un membru USR din diaspora, pe pagina sa de Facebook.


Candidatura - invalidată din cauză că Teohari a criticat o decizie internă USR

Candidatura lui Vlad Teohari ca parlamentar din Diaspora la alegerile din 6 decembrie a fost invalidată luni, 5 octombrie, de Biroul Național al partidului USR, în urma unui aviz negativ de integritate dat de Comisia de arbitraj. Teohari este acuzat că s-a manifestat public, anul trecut, împotriva unei decizii interne a partidului și că în acest mod ar fi adus prejudicii de imagine.

Vlad Teohari a semnat anul trecut o scrisoare deschisă inițiată de senatorul clujean Mihai Goțiu în care peste 100 de membri USR reclamau execuțiile din partid. Demersul a fost determinat de excluderea Olimpiei Ardelean ca urmare unei postari de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizației judetene Ilfov. În acest sens, Comisia de arbitraj a USR îl acuză pe Teohari că s-a manifestat public împotriva unei decizii interne a partidului și că în acest mod ar fi adus prejudicii de imagine.


CITEȘTE ȘI

28 de membri USR-Plus Cluj „se bat” să intre pe lista pentru alegerile parlamentare. Cine sunt aceștia?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter