Sănătate

Spitalul Monobloc de Copii intră în linie dreaptă. CJ a aprobat preluarea terenului USAMV din Becaș

Astăzi a fost făcut primul pas spre realizarea noului Spital de Copii.

Consilierii județeni, întruniți astăzi în ședință, au aprobat preluarea unui teren din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, pe care urmează să fie construit Spitalul Monobloc de Copii și predarea, la schimb, a clădirilor de pe Calea Moților în care își desfășoară în prezent activitatea mai multe secții de pediatrie. Terenul are o suprafață de 16 hectare și se află în zona Becaș din Gheorgheni. Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, terenul va fi legat la viitoarea centură metropolitană a municipiului.

"Am dat startul demersurilor pentru a prelua un teren din administrarea Universității de Științe Agricole, din proprietatea Statului Român, în administrarea și folosința Consiliului Județean, pentru construirea viitorului Spital Monobloc de Copii. Vom preda către universitate, la finalul construcțiilor pe care le vom face, toate clădirile de pe Calea Moților, iar noi, la schimb, preluăm acest teren de 16 hectare. Este un teren într-o zonă bună, un teren plat, care se va intersecta cu viitoarea centură de sud a municipiului Cluj-Napoca și este localizat la o distanță de aproximativ 3,5 kilometri de toate punctele din județ și la o distanță de 10 kilometri de Spitalul Regional de Urgență", a declarat Alin Tișe.


Urmează ca proiectul de lege să fie înaintat parlamentului, care trebuie să aprobe darea în administrarea consiliului județean a terenului. În ceea ce privește finanțare investiției, administrația județeană are în vedere atragerea de fonduri europene pentru construirea spitalului.

"Vom înainta proiectul de lege în Parlament, vom cere sprijinul parlamentarilor de Cluj. Sperăm să avem lege prin care acest teren să treacă în administrarea județului până la finele acestei sesiuni parlamentare, urmând ca noi să găsim finanțare, inclusiv din fonduri europene, pentru a realiza acest obiectiv. Este finalul unui drum de căutare și începutul unui drum atât de important, în a construi pentru județ acest spital", a adăugat Tișe.


Președintele consiliului județean promite finalizarea lucrărilor la noul spital peste trei ani, însemnând că județul Cluj ar putea avea un Spital Monobloc de Copii în anul 2023.

"Dorința noastră este să realizăm spitalul în trei ani. Știu că oamenii zâmbesc, unii se gândesc că nu se va realiza. S-a vorbit că nu se poate realiza un stadion și l-am făcut, s-a vorbit că nu se va închide rampa și iată că s-a închis. S-a vorbit că nu vom face Centrul de Deșeuri și se va finaliza în luna care vine. Aveți încredere că îndată ce aceste proceduri administratvie vor fi realizate, ne vom grăbi să găsim și finanțarea și în termen de trei ani se va finaliza acest spital de copii", a mai spus Tișe.


Terenul, fostă pepinieră a USAMV

În prezent, terenul face parte din Stațiunea de Cercetări Horticole a USAMV, fiind folosit până de curând ca pepinieră pentru pomi fructiferi și decorativi. La schimb, universitatea va primi clădirile actualului Spital de Copii de pe Calea Moților, îndată ce secțiile vor fi mutate în noua construcție.

"Terenul face parte din Stațiunea de Cercetări Horticole Cluj-Napoca, a fost folosit pentru pepinieră. Această suprafață va trebui înlocuită cu un alt teren similar, chiar mai fertil și cu posibilăți de irigare mai ușoare, în altă zonă a universității, fie prin cumpărare, fie cu o altă suprafață aflată în proprietate. Vom face demersul de a muta plantația în altă parte și sperăm ca spitalul să se construiască cât mai repede și să intrăm în posesia patrimoniului de pe Calea Moților, vecin cu căminul Agronomia, fosta Elena Sârbu. Cu investiții, poate fi transformat în cămin, bibliotecă, amfitatre", a spus 


Actualul spital funcționează în clădiri vechi de două secole

Directorul Spitalului de Copii, doctorul Cornel Aldea a relatat că unele secții ale instituției funcționează în clădiri construite în secolul XIX, care nu se mai pretează pentru găzduirea activităților medicale pediatrice.

"Spitalul a luat ființă în anul 1948, anul acesta sunt 72 de ani de când funcționează Spitalul de Copii într-o structură de spital. Clădirea de pe strada Moților, una dintre ele, unde funcționează în acest moment secția de Pediatrie I, este o clădire are a fost construită în anul 1890, este o clădire frumoasă, face parte din patrimoniul județului, dar nu se mai pretează pentru a funcționa acolo un spital de copii", a declarat directorul spitalului.


În momentul de față, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj - Napoca își desfășoară activitatea în 9 locații diferite, având în structura actuală 11 secții, 2 compartimente, stație de dializa, UPU, distribuite în 14 clădiri, aflate pe raza orașului Cluj - Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele, din care 10 clădiri sunt revendicate și nu pot fi reabilitate sau reamenajate.

În fiecare an, un număr de aproximativ 70.000 de cazuri care sunt asistate în Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca. Aceste rezultate cantitative sunt completate de activitatea medicală de vârf care se desfășoară în spital, având în derulare 15 studii clinice, ceea ce poziționează Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca în topul spitalelor de pediatrice la nivelul național, prin realizarea indicatorilor statistici care reflectă din plin activitatea medicală desfășurată. 60% din pacienții care intră în Spitalul de Copii provin din alte județe.

Unitatea medicală ce se dorește a fi construită va avea un profil regional și va dispune de o capacitate de 700 de paturi, cu 200 mai mult comparativ cu cele existente în prezent.

Ultimele Stiri
abonare newsletter