Sănătate

Atenție, clujeni! Au apărut CĂPUȘELE! Află unde trebuie să mergi dacă te-a mușcat o căpușă

Odată cu încălzirea vremii și ridicarea stării de urgență, clujenii au început să iasă mai des în natură. La drumeție, la iarbă verde sau doar la o plimbare cu câinele. Unii au început însă să vadă căpușe în zonele verzi prin care circulă.

Atenție, clujeni! Au apărut CĂPUȘELE! Află unde trebuie să mergi dacă te-a mușcat o căpușă Atenție, clujeni! Au apărut CĂPUȘELE! Află unde trebuie să mergi dacă te-a mușcat o căpușă

Clujenii au început deja să se plângă că găsesc peste tot căpușe. Parcul din zona Expo Transilvania fiind populat de astfel de insecte.

„În parcul de la Expo Transilvania este plin de căpușe. Ar trebui stropit cu ceva”, s-a plâns un clujean.


Primarul Emill Boc a declarat că deja s-au luat măsuri pentru a fi exterminate căpușele, astfel încât clujenii să nu întâmpine probleme în momentul în care ies în zonele verzi ale orașului.

„Deja este în desfășurare acțiunea de dezinsecție” a spus Boc.


Cum ne protejăm de căpușe?

Tentația este prea mare, mai ales în zilele însorite, să nu facem o plimbare prin natură. Cei care se avântă în iarba înaltă trebuie să știe cum să se protejeze de aceste insecte.

Specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) ne recomandă ca atunci când ieşim în parc sau în spaţii deschise să purtăm haine de culori deschise care să protejeze braţele şi picioarele. Culoarea deschisă ajută prin contrast la identificarea uşoară a căpuşelor. Se recomandă, de asemenea, purtarea pantalonilor lungi, a tricourilor, bluzelor sau cămăşilor cu mâneci lungi. Este indicat ca încălţămintea să nu fie prevăzută cu decupaje.


Potrivit specialiştilor din cadrul INSP, se recomandă aplicarea repetată la 1-3 ore a unui spray repelent pentru insecte (cu dietiltoluamidă) pe pielea expusă (mâini, braţe, antebraţe, ceafă) sau a unui insecticid (cu permetrin) pe pantaloni, manşete, ciorapi şi pe mâneci.

În cazul unei activităţi lucrative sau recreative într-o zonă cu risc (cu animale care pot fi parazitate de căpuşe şi cu arbuşti şi vegetaţie bogată) se recomandă examinarea la câteva ore a întregii suprafeţe a corpului, fără a neglija zonele cu păr, pentru a observa căpuşe ataşate de piele sau păr. Căpuşele se pot ataşa şi fixa oriunde pentru a se hrăni cu sânge, fără a provoca disconfort la ataşarea de piele sau în timpul hrănirii.


„Trebuie să folosesc îmbrăcăminte cu mânecă lungă, să scuture bine hainele și se pot folosi sprayuri ca să protejeze tegumentul. În momentul în care fac duș să își controleze tegumentul pentru eventuale înțepături”, a exdplicat Irina Filipescu, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.

Ce trebuie să facem când suntem mușcați de căpușe?

„Dacă te mușcă o căpușă, trebuie să mergi la un specialist să o scoată. Dacă nu a rămas acolo, trebuie să verifici dacă nu au rămas părți din căpușă. Dacă se înroșește în jur, trebuie să mergi la un medic infecționist care să prescrie un tratament”, a explicat medicul Adriana Costin.


Unde mergem în cazul în care ne-a mușcat o căpușă?

Până acum, clujenii care erau mușcați de căpușe se prezentau la Spitalul de Boli Infecțioase, însă din moment ce acesta este o unitate medicală dedicată tratării pacienților cu COVID-19, clujenii trebuie să se reorienteze.

„Pot merge la Unitatea de Primiri Urgențe, pot să apeleze la medicul de familie, asta în cazul mușcăturii de căpușă. Dacă există suspiciune în ceea ce privește boala Lyme, cu un bilet de trimite la medicul de familie, se prezintă la Ambulatoriul Integrat al Spitalului de Boli Infecțioase”, a declarat pentru Monitorul de Cluj Ioan Mureșan, Managerul Spitalului de Boli Infecțioase.

Ambulatoriul Integrat al Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca se află pe strada Moților, numărul 19.

Care este pericolul să contactăm boala Lyme?

Specialiștii spun că nu trebuie să ne îngrijorăm în ceea ce privește boala Lyme, fiindcă nu orice căpușă transmit boala. Cazurile sunt rare.

„Este o exagerare tipic românească. Mereu au existat căpușe. Este la modă această teamă de boală Lyme. Nu trebuie să ne temem.  Sunt medic pediatru de peste douăzeci de ani și în tot acest timp am avut două cazuri de copii cu boala Lyme, cărora le-am prescris tratament și s-au recuperat”, a completat medicul.

Specialiștii spun că șansele ca un om să fie mușcat de o căpușă infectată sunt între 1% și 5%.

CITEȘTE ȘI:

Microscop performant pentru diagnosticarea bolii Lyme, la Spitalul de Infecţioase

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter