Sănătate

Numărul de cazuri de COVID-19 a depășit 1.000 de infectări, înregistrate în ultimele 24 de ore

Numărul de cazuri de coronavirus a depășit din nou 1.000 de infectări, înregistrate în ultimele 24 de ore, la nivel național. Câte decese au fost?

Numărul de cazuri de COVID-19 a depășit 1.000 de infectări Numărul de cazuri de COVID-19 a depășit 1.000 de infectări

 

 


Până astăzi, 11 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 101.075 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).


*Datele privind pacienții declarați vindecați și pacienții asimptomatici externați la 10 zile după depistare nu sunt disponibile în acest moment, ca urmare a unor modificări tehnice survenite la aplicația de centralizare a datelor. Aceste cifre vor fi comunicate imediat după ce vor deveni disponibile.
 În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.391 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


35 de decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 4.100 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 10.09.2020 (10:00) – 11.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (25 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.


Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.


În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.125. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.041.921 de teste. Dintre acestea 26.149 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.415 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.734 la cerere.


Pe teritoriul României, 10.772 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.754 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.129  de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.

CITEȘTE ȘI:

Copilul are gripă sau Covid-19? Nu există diferențe clare între simptome

 

UBB a stabilit cum va începe noul an universitar. VEZI SCENARIUL pentru fiecare facultate

 


 

abonare newsletter