Sănătate
Un NOU tratament folosit ÎMPOTRIVA Covid-19 în România
Medicii au inclus în lista schemelor de tratament, destinate bolnavilor infectați cu noul coronavirus, un medicament folosit, până acum, în tratarea inflamațiilor generale cronice, îndeosebi a artritei reumatoide.
Este vorba de anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukină 6. Sunt studii care demonstrează că acest tratament ar reduce nevoia de ventilație mecanică la pacienții infectați cu Covid-19, care au fost diagnosticați cu pneumonie. Acest tratament este folosit de medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
Astfel, anticorpii monoclonali imită anticorpii, generați de organismul uman, pentru lupta împotriva infecțiilor. Interleukina 6 este o proteină produsă de celulele imune ale organismului.
În urma administrării tratamentului, s-a constatat că, în cazul pacienților cu forme moderate și severe de boală, a existat o îmbunătățire a stării de sănătate.
Tratamentul poate fi administrat în secție
„Avantajul este că poate fi administrat în secție și nu este nevoie ca pacientul să fie transferat în Terapie Intensivă, cum este în cazul plasmei sau al Remdesivirului și atunci se degrevează Secția de Terapie Intensivă de aceste cazuri”, a spus doctorul Voichița Lăzureanu, coordonatorul Compartimentului de Terapie Intensivă Boli Infecțioase, din cadrul unității sanitare, conform expressdebanat.ro
Tratamentul este administrat în patru doze, la un interval de opt ore, pe cale intravenoasă, în diluție de ser fiziologic. Specialiștii spitalului spun însă că există o „fereastră de timp”, destul de redusă, pentru administrarea acestui medicament, astfel încât acesta să fie eficient.
Nu există medicație pentru pacienții în stare critică
„Cu cât a fost administrat mai repede în evoluția bolii, cu atât eficiența a fost mai mare. La pacienții critici, în fază terminală, există foarte puțină medicație și doar împreună cu plasma, cu Remdesivirul, cu hemodiafiltrare sau împreună cu ventilația mecanică și chiar cu instalarea unui plământ artificial mai poate să funcționeze”, a mai spus medicul.
Aproape 100 de pacienți, infectați cu Covid-19 și internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, au beneficiat, până acum, de administrarea de anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukina 6.
CITEȘTE ȘI:
PESTE 3.000 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore!
Pacienții români vor primi tratamentul primit de Trump! „Cocktail” de anticorpi, eficient pentru COVID-19