Sănătate

9 din 10 pacienți vindecați de COVID se confruntă cu efecte secundare

Un studiu realizat recent arată că pacienții vindecați de coronavirus rămân cu efecte precum oboseala sau pierderea mirosului.

9 din 10 pacienți vindecați de COVID se confruntă cu efecte secundare 9 din 10 pacienți vindecați de COVID se confruntă cu efecte secundare

 

 


Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului, potrivit unui studiu preliminar realizat în Coreea de Sud, transmite Reuters marţi.

 


Cercetarea vine în contextul în care bilanţul deceselor la nivel global din cauza COVID-19 a trecut marţi de 1 milion, un prag sumbru într-o pandemie care a devastat economia globală, a supraîncărcat sistemele de sănătate şi a schimbat stilul de viaţă al oamenilor.

Oboseala, cel mai comun efect secundar

În cadrul unui sondaj online la care au participat 965 de pacienţi vindecaţi de COVID-19, 879 de persoane, echivalentul a 91,1%, au răspuns că au suferit cel puţin un efect advers în urma bolii, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Kwon Jun-wook, un oficial în cadrul Agenţiei Coreene pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (KDCA).


Oboseala a fost cel mai frecvent efect secundar, întâlnit la 26,2% dintre participanţi, urmat de dificultate în concentrare, manifestată la 24,6%, a spus Kwon.

Pierderea gustului sau mirosului, printre efectele secundare

Alte simptome au inclus efecte secundare psihologice sau mintale, precum şi pierderea gustului şi a mirosului.


Kim Shin-woo, profesor de medicină internă la Facultatea de Medicină a Universităţii Naţionale Kyungpook din Daegu, a discutat cu 5.762 de pacienţi vindecaţi din Coreea de Sud şi 16,7% dintre aceştia au participat la sondaj, a spus Kwon.

Deşi cercetarea a fost realizată online într-o primă etapă, Kim Shin-woo, cercetătorul principal, a precizat că va publica în curând studiul însoţit de o analiză detaliată.


Coreea de Sud va conduce totodată anul viitor un studiu separat la care participă 16 organizaţii din domeniul medical despre complicaţii potenţiale ale bolii şi care va conţine o analiză detaliată cuprinzând tomografii ale pacienţilor recuperaţi, a spus Kwon în cadrul conferinţei de presă.

În Coreea de Sud au fost înregistrate 38 de noi cazuri de infectare luni până la miezul nopţii, în cea de-a cincea zi cu bilanţ de ordinul zecilor, totalul pe plan naţional ajungând la 23.699 de cazuri şi 407 decese.

CITEȘTE ȘI

Testarea unui vaccin anti-COVID, întreruptă după apariția unei boli inexplicabile la un pacient

 

abonare newsletter