Sănătate

Două state UE reintroduc RESTRICȚII, la început de 2021. Printre măsuri, „CARANTINA de o săptămână”

Două state membre ale Uniunii Europene reintroduc măsuri de prevenire a infectării cu COVID-19, după relaxarea acestora înainte de Sărbători.

 

 


Grecia a extins carantina generală care se aplică de sâmbătă cu măsuri stricte, ca urmare a relaxării din timpul sărbătorilor de sfârșit de 2020, potrivit Euronews, citat de Digi24.

 


Carantina de o săptămână intră în vigoare de duminică dimineața, ora 6:00, și se sfârșește pe 11 ianuarie. În acea vreme, „toate activitățile și serviciile care au fost permise gradual înaintea Crăciunului sunt suspendate”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas.

O restricție de deplasare pe timp de noapte va fi reintrodusă în intervalul 21:00 – 05:00 iar serviciile religioase, inclusiv “sfințirea apei în exterior” pentru Bobotează, vor fi interzise. Școlile rămân închise.


De la începutul epidemiei, peste 4.600 de persoane au murit în Grecia și au fost confirmate aproape 136.000 de infecții, potrivit ultimelor date de la Centrul European pentru Controlul și Prevenția Bolilor (ECDC).

Restricții și în Franța

O restricție de deplasare pe timpul nopții, planificată anterior, va intra, sâmbătă, în vigoare în cele mai afectate zone ale Franței, mai notează Euronews.


Aproape 6 milioane de oameni în estul țării nu-și vor mai putea părăsi casele de la ora 18:00 și până la ora 06:00. În alte părți, restricția rămâne valabilă de la ora 20:00.

Cifrele publicate vineri seară arătau că puțin sub 20.000 de infecții ar fost confirmate în țară în ultimele 24 de ore. Însă autoritățile se tem că numărul ar putea în curând să crească din nou, după reuniunile oamenilor din timpul sărbătorilor.


Franța este a doua cea mai afectată țară din UE, după Italia, cu peste 64.700 de decese deplânse încă de la începutul pandemiei.

CITEȘTE ȘI

Românii care ajung în Beligia trebuie să intre în CARANTINĂ

 

 

abonare newsletter