Sănătate

O nouă tranșă cu peste 10.000 de doze de vaccin anti-COVID Moderna vor ajunge la Cluj

Aproape 80.000 de noi doze de vaccin Moderna au ajuns în România și vor fi distribuite la centrele de stocare din țară.

 

 


79.200 doze de vaccin Moderna au sosit miercuri în țară, pe cale terestră, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Noua tranșă de doze va fi împărțită mai multor centre regionale din țară.

 


Câte doze vor ajunge la Cluj-Napoca?

În data de 2 martie 2021, dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:

- Centrul Național de Stocare București: 26.800 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Brașov: 10.200 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 10.290 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanța: 8.500 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 8.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iași: 10.800 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 4.210 doze.


În centrele de vaccinare se vor utiliza dozele recepționate de România în tranșa curentă, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București, mai transmite CNCAV.

„Tranșa de vaccin sosită în țara noastră va asigura administrarea celei de a doua doze cu vaccinul Moderna pentru persoanele înscrise la vaccinare atât prin intermediul platformei, cât și prin metodele deja cunoscute. Etapa de imunizare va începe din data de 04 martie 2021”, potrivit CNCAV.


Primele doze de vaccin Moderna au fost aduse în România în 13 ianuarie. Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani.

CITEȘTE ȘI:


Vaccinul AstraZeneca sau Pfizer și Moderna? Expert UBB: „Alegeți între un costum de schi sau un cojoc și niște izmene” VIDEO

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter