Sport

Cupa României și Cupa Gaudeamus la orientare în alergare. Pe ce loc s-au situat clujenii

La sfârşitul lunii mai s-a desfăşurat în judeţul Prahova, la Comarnic, în organizarea C.S. UNEFS Bucureşti, Cupa României la orientare în alergare, concurs de rang internaţional.

Pe lângă sportivii români au mai participat concurenţi din Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Hong Kong, Marea Britanie, Moldova şi Norvegia. Conform afirmaţiilor cartatorilor Zinca Ionuţ şi Bogya Tamas, zonele pe care s-au desfăşurat competiţiile de-a lungul celor trei zile, sunt cele mai grele din ţară atât din punct de vedere tehnic cât şi fizic. Traseele de înaltă tehnicitate proiectate de Gălăţeanu Lucian n-au permis nici o secundă de răgaz sau neatenţie din partea competitorilor.

Orientariştii de la C.S. TranSilva Cluj şi de această dată s-au comportat meritoriu, obţinând două locuri 1 prin Virag Timea şi Knobloch Peter (ambii în categoria de juniori I.), trei locuri 2 prin Neda Agnes la senioare, Vigh Lorand la juniori I. şi Csis Nandor la juniori II., respectiv un loc 3 prin Bartha Dorottya la junioare I. Cu aceste rezultate, sportivii amintiţi mai sus, s-au calificat în lotul naţional de juniori şi tineret şi şi-au câştigat dreptul de a reprezenta România la Campionatul European de Juniori care se va desfăşura în Bulgaria între 28 iunie şi 01 iulie, respectiv la Campionatul Mondial de Tineret care va avea loc între 9-14 iulie în Ungaria.


    Concomitent cu Cupa României, orientaliştii veterani au participat la Cupa Gaudeamus. Clujenii şi-au demonstrat valoarea câştigând categoriile de vârsta la care au luat startul. Astfel au terminat pe locul 1 Fey Sandor (TranSilva Cluj, cat. peste 60 ani), Cioban Dumitru (CSO Dudu Floreşti, cat. peste 70 ani) şi Fey Klara (TranSilva Cluj, cat. peste 70 ani), iar Kuszalik Janos (TranSilva Cluj) a terminat pe locul 2 la cat. peste 70 ani.

    Următoarea competiţie importantă de orientare din ţară va avea loc între 19-22 iulie chiar în Cluj. La Transylvania Open se aşteaptă participarea a peste 300 de concurenţi, înregistrându-se deja înscrieri din 11 ţări.                                                                                
    Mulțumiri pentru datele furnizate antrenorului C.S. Transylva Cluj, dl-ui Tõkés Árpád.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter