Sport

Petrescu, cu cărțile pe față: „Meritul este al foștilor antrenori!” „Bursucul” dă de gol conducerea campioanei: „Am fost rugat insistent de vreo 2-3 luni!”

Pentru prima oară față-n față cu presa locală după revenirea la CFR Cluj, Dan Petrescu a vorbit deschis despre motivul care l-a făcut să accepte propunerea conducerii.

Conștient că o bună parte dintre suporteri contestă revenirea sa pe banca „feroviarilor”, în condițiile în care echipa avea rezultate sub comanda lui Toni Conceicao și, ulterior, Alin Minteuan, „Bursucul” mărturisește că mirajul cupelor europene a fost principala motivație în decizia sa.

„Îmi pare bine că m-am întors la Cluj, la CFR! Am avut o perioadă grea, am stat mai mult în avioane, distanțele au fost foarte mari, dar mi-am revenit, am antrenat echipa și cred că jucătorii s-au antrenat foarte bine. Clar, nu mai este lotul pe care l-am lăsat, au plecat unii, au venit alții. [...] E o problemă că lotul nu este cum vreau eu, mi-aș fi dorit mai mulți jucători. Sincer, aș vrea chiar să am două echipe, una în campionat, alta în Cupă. Dacă începeam sezonul aici sigur se întâmpla acest lucru”, a precizat fostul internațional.


Cu toate că problemele se țin scai de Astra Giurgiu, echipă a cărei jucători au refuzat să se antreneze din pricina salariilor restante, iar ulterior FRF s-a sesizat cu privire la meciul suspect pierdut cu FCSB, 0-2, Petrescu „nu crede în povești” și nici că adversarii nu vor da totul pe teren. „Nu cred că, în ziua de astăzi, în România ar mai putea exista dubii că un meci ar putea fi aranjat”, susține „Super Dan”, care a dezvăluit că nu a cerut garanții financiare în momentul în care a semnat cu CFR Cluj. Spune doar că îi este dor să antreneze o echipă angrenată în cupele europene, iar stafful său din China ar urma să fie adus la Cluj în cel mult o lună.

 „Câștigam Champions League!”

Întrebat dacă CFR ar fi avut o altă soartă în „dubla” cu Dudelange cu el pe bancă, Petrescu s-a pus pe glume și a declarat că „ar fi câștigat Champions League”. Tehnicianul spune că nu ar accepta nici în ruptul capului ca un conducător de club să-i facă echipa.


„Când semnez un contract, mai ales în România, toate deciziile legate de fotbal le iau eu, pentru că eu răspund. Dacă vreun conducător mi-ar spune să fac ceva, îl întreb pur și simplu: răspunzi tu de meci? Du-te la presă și vorbește tu cu ei, eu stau acasă! Eu răspund de rezultat, eu iau deciziile pe latura sportivă, eu vin în fața voastră și vă răspund!”, a declarat Petrescu.

„Bursucul” a confirmat faptul că Mario Camora a fost săptămâna aceasta la București ca să aplice pentru cetățenia română. „Dacă o va obține (n.red. cetățenia), sunt convins 100% că selecționerul Cosmin Contra se va uita la el”, este de părere Petrescu, care nu a evitat să răspundă nici întrebărilor incomode. Pus la zid de unele voci care susțin că ar fi venit în Gruia să culeagă laurii muncii altora, antrenorul a venit cu o replică. Doar că replica pune la îndoială credibilitatea conducerii „feroviarilor”!


„Eram sigur de această întrebare și sunt conștient de asta. De două-trei luni sunt curtat, nu am vrut să vin, dar insistențele au fost foarte mari, s-au rugat de mine conducătorii. Le-am spus că este foarte greu să vin, pentru că orice s-ar întâmpla în afară să câștigăm, eu o să fiu vinovat. E clar că meritul este al foștilor antrenori, eu nu am niciun merit, chiar dacă o mare parte din jucători au fost aduși și antrenați un an de mine. Voi fi judecat sigur în funcție de rezultate”, susține Petrescu, iar declarația sa este cel puțin interesantă. „Super Dan” spune că a fost „curtat insistent” de două-trei luni de conducerea care, în urmă cu doar câteva săptămâni, spunea că nu negociază cu niciun antrenor și îl reconfirma în funcție pe Minteuan!

„Deja știu la ce să mă aștept, în deplasări, din minutul 1 până în minutul 95, stau zece persoane în spatele băncii și mă înjură tot meciul. În China nu mă înjura nimeni, pierdeam, câștigam, eram aplaudați. Eu sper ca eu să mă temperez primul, dar când începe meciul, mă transform!” – Dan Petrescu, antrenor principal CFR Cluj

abonare newsletter