Sport

Cristi Manea, fostul fundaș de la CFR Cluj, implicat într-un scandal monstru după Franța - România 0-0 la Euro U-21

Cristi Manea, fostul fundaș de la CFR Cluj și actual fundaș al naționalei U-21 a României, a fost implicat într-un scandal monstru la finalul meciului Franța - România 0-0.

Echipa națională a României U-21 s-a calificat în semifinalele Campionatului European de Tineret după remiza albă cu reprezentativa Franței, dar totul a fost umbrit de un incident neplăcut petrecut la finalul jocului disputat la Cesena.

Cristi Manea, cel care a jucat toate minutele la turneul final, s-a dus la finalul meciului în tribune, acolo unde îl aștepta soția lui. Două fane se pare că au vrut și ele să ajungă la fostul fotbalist de la CFR Cluj și au încercat să se bage în fața soției, moment în care au fost impinse de Manea, iar atunci a intervenit prietenul uneia dintre cele două suporterițe. În ambuscada creată în tribune, soția lui Cristi Manea a fost lovită cu piciorul și s-a ales cu două copci la buză.


”A fost un incident care nu își avea locul. Au lovit-o fără motiv pe prietena lui Manea! Aș putea să spun cuvinte care mă pot depăși, dar sper că cei care au făcut aceste gesturi să nu mai calce pe stadioane. Nu se poate tolera așa ceva.Manea era devastat după meci! Fata a fost dusă la spital, o să aibă două copci”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă de după meci.

România va juca joi, de la ora 19:00, împotriva naționalei Germaniei pentru un loc în finala Campionatului European U-21.


Sursa foto: Gazeta Sporturilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter