Ştiri din Transilvania

Cod galben de VREME REA în Transilvania. La Cluj sunt anunțate ninsori

A fost emis un cod galben de vreme rea, care include ninsori și vânt în mai multe zone din țară, inclusiv în Transilvania. La Cluj va ninge în următoarele zile.

 

 


Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme rea valabilă în mai multe zone din țară, inclusiv în Transilvania. Intervalul vizat este 6 aprilie, ora 21:00 – 8 aprilie, ora 10:00, fiind așteptate ploi, ninsori, vânt și vreme deosebit de rece. La Cluj va ninge în următoarele zile, după care vremea se va încălzi din nou.

 


„Începând din noaptea de marți spre miercuri (6/7 aprilie), în sud-vestul, centrul și nord-estul ţării, precum și în zonele montane și deluroase, vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare, pe alocuri moderate cantitativ (15...20 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, local consistent îndeosebi la munte. Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar la munte peste 70 km/h, spulberând zăpada. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toată țara, cu temperaturi minime preponderent negative”, a transmis ANM.

Ninsori anunțate la Cluj

De asemenea, a fost emis un cod galben de ninsori și vânt în intervalul 6 aprilie, ora 23:00 - 07 aprilie, ora 18:00, valabil în sudul și estul Transilvaniei, sudul Banatului precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali, unde „va ninge local însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/h. La altitudini de peste 1500 m, vor fi rafale de peste 80-90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 de metri”, după cum informează meteorologii.


La Cluj, vremea se va răci în următoarele zile, marți seara, miercuri și joi maxima fiind de 8 grade Celsius. În această perioadă va ploua, fiind așteptate inclusiv ninsori. Începând de vineri, 9 aprilie, temperaturile vor reveni la normal în Cluj, maxima fiind de 11 grade, iar cerul va fi predominant însorit, conform AccuWeather.

CITEȘTE ȘI


Cum va fi vremea la Cluj săptămâna viitoare? Temperaturile cresc, însă ploile continuă

Ultimele Stiri
abonare newsletter