Actualitate
O călătorie cu trenul din Cluj până la Constanța a durat 16 ore: „Condiții sub orice critică!” CFR dă vina pe caniculă
O călătorie cu trenul din Cluj-Napoca până la Constanța a durat 16 ore, cam cât durează și un zbor până la Los Angeles, cu escală.
O călătorie cu trenul din Cluj până la Constanța a durat 16 ore / Foto: depositphotos.com
O călătorie cu trenul din orașul Cluj-Napoca până la Constanța i-a ținut pe mai mulți români 16 ore în vagon. Cam tot atât le-ar lua călătorilor să ajungă cu un zbor cu escală la Los Angeles sau Zanzibar.
O călătorie cu trenul durează în medie 12 ore de la Cluj la Constanța, dar când temperaturile depășesc 34 de grade călătoria poate să dureze chiar și 16 ore. Reprezentanții CFR Călători dau vina pe caniculă, scrie stirilekanald.ro.
Aceste lucruri se întâmplă în contextul în care, în prezent, în alte țări din Europa trenurile depășesc fără probleme 300 km la oră, dar nu în România.
Călătorii spun că și condițiile sunt sub orice critică și au avut parte de „peripeții”:
„Călătoria a fost praf, condițiile sunt sub orice critică, nimic bun. Toaleta a dat pe-afară în vagon, n-am putut sta în vagon”, a spus un călător conform sursei citate.
Trenuri „directe” spre litoral
Turiştilor li s-au pus la dispoziţie 40 de trenuri ce asigură zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării din data de 10/11 iunie până pe 11/12 septembrie 2022, a informat CFR Călători.
Astfel, timp de trei luni, 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie/plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia.
Trenurile IR 1992 şi IR 1990 Timişoara Nord/Reşiţa Nord - Mangalia şi retur au în compunere şi vagoane de dormit climatizate, iar trenurile IR 1941 şi IR 1942 Satu Mare/Baia Mare/Cluj Napoca/Târgu Mureş - Mangalia şi retur au vagoane prevăzute cu spaţiu amenajat pentru activitatea de bar.
Însă, călătorii încep deja să aibă plângeri legate de trenurile care duc la mare și durata călătoriei.
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: