Actualitate

Șeful Poliției Cluj, Mircea Rus, a fost DEMIS

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Mircea Rus, a fost demis din funcție.

Șeful Poliției Cluj, Mircea Rus, a fost DEMIS. FOTO: Facebook/ IPJ Cluj Șeful Poliției Cluj, Mircea Rus, a fost DEMIS. FOTO: Facebook/ IPJ Cluj

 

 


Mircea Rus, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, a fost demis din funcție.

 


„Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Cu data de 2 septembrie 2022, comisar-șef de poliție Mircea Ion RUS a fost eliberat din funcția de inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și pus la dispoziție, conform articolului 27^21 litera d din Legea nr. 360 din 2002 privind Statutul polițistului.


Conform fișei postului, atribuțiile funcției de inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj vor fi preluate de unul dintre cei doi adjuncți ai inspectorului-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.

Potrivit surselor citate de publicația Ziarul Clujean, printre motivele invocate pentru retragerea autorizației ORNISS s-ar număra influențele politice și gestionarea defectuoasă a unor informații. Mircea Rus a fost cercetat disciplinar după ce și-ar fi „instalat” ilegal iubita în funcția de șef al Secției de Poliție nr. 3, scria Gazeta de Cluj în martie 2022. El ar fi aranjat un concurs pentru ocuparea funcției de șef al Secției 3 Poliție pentru iubita sa.


Mutat inexplicabil la Ialomița, în 2020

În mai 2020, comisarul șef Rus Mircea Ion a fost detașat din fruntea IPJ Cluj, pe funcția de Inspector șef la IPJ Ialomița, printr-un ordin al Ministerului Afacerilor Interne. Mircea Rus urma să își petreacă 3 luni în Ialomița, însă s-a întors pe postul din CLuj cu două săptămâni mai devreme.

Motivul acestei mutări ar fi  fost că şeful de la IPJ Ialomiţa a intrat într-un conflict grav cu prefectul judeţului. Ca urmare a certurilor dintre cei doi, şeful IPJ Ialomiţa a ajuns la Ordine Publică, iar comandantul IPJ Cluj a fost detaşat pe o perioadă de trei luni de zile la conducerea IPJ Ialomiţa. Poziţia lui Mircea Rus a fost ocupată temporar de către Ciprian Rus, şeful Poliţiei municipale Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI:

Poliția Română vrea să cumpere 1.800 de autoturisme. 58 de milioane euro pentru mașini de intervenție, motociclete, VAN-uri, 4 x 4

Ultimele Stiri
abonare newsletter