Actualitate

Casa de Cultură a Studenților, iluminată în culorile alb, roșu și albastru, de Ziua Mondială a Donatorului de Celule Stem - FOTO

Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, Casa de Cultură a Studenților a fost iluminată în culorile alb, roșu și albastru.

Casa de Cultură a Studenților, iluminată în culorile alb, roșu și albastru, de Ziua Mondială a Donatorului de Celule Stem - FOTO:  Radu Pădurean/ Municipiul Cluj-Napoca Casa de Cultură a Studenților, iluminată în culorile alb, roșu și albastru, de Ziua Mondială a Donatorului de Celule Stem - FOTO: Radu Pădurean/ Municipiul Cluj-Napoca

 

 


Casa de Cultură a Studenților a fost iluminată în culorile alb, roșu și albastru sâmbătă seară, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Această zi este celebrată anual la nivel internațional în a treia sâmbătă din septembrie.

 


„Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, celebrată anual la nivel internațional în a treia sâmbătă din septembrie, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” a fost iluminată în culorile alb, roșu și albastru”, a transmis municipalitatea.

Clădirea Consiliului Județean Cluj, iluminată special

Și clădirea Consiliului Județean Cluj a fost iluminată în culorile alb, roșu și albastru sâmbătă, de Ziua Mondială a Donatorului de Celule Stem, .


În acest fel, Consiliul Județean se alătură inițiativei organizatorilor de a serba donatorii de celule stem, precum și de a promova înscrierea în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

„Celulele stem pot salva vieți. Este premisa pe care am avut-o în vedere atunci când am decis să susținem acest demers și să-i încurajăm pe toți cei care pot dona, să o facă. Gestul nostru, unul simbolic, este o continuare firească a inițiativelor și proiectelor pe care le-am susținut de-a lungul timpului în domeniul sănătății”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Sănătății. Misiunea acesteia este de a identifica și asigura, la standarde internaționale, donatori de celule stem hematopoietice (CSH) compatibili neînrudiți, tuturor pacienților din România care au nevoie de un transplant de CSH și care nu au donator compatibil în familie.

CITEȘTE ȘI:

Clădirea Consiliului Județean Cluj, iluminată în culorile alb, roșu și albastru, de Ziua Mondială a Donatorului de Celule Stem

Ultimele Stiri
abonare newsletter