Actualitate
Încep pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca! Bradul de Crăciun și roata panoramică au fost amplasate în Piața Unirii. FOTO
Pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca continuă într-un ritm alert. Roata panoramică și bradul de Crăciun au fost deja amplasate în Piața Unirii.
Roata panoramică și bradul au ajuns în centrul orașului/ FOTO: monitorulcj.ro
Primăria Cluj-Napoca a început din această săptămână pregătirile pentru împodobirea orașului cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Bradul de Crăciun și roata panoramică au ajuns în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se va desfășura anul acesta între 18 noiembrie și 31 decembrie și nu va fi afectat de criza din domeniul energiei și de restricțiile anti-COVID-19 de la ediția din 2021.
Multe dintre căsuțe au fost deja montate.
Cel mai așteptat târg al sezonului rece aduce în centrul Clujului 45 de zile de concerte, tramvaiul și căsuța lui Moș Crăciun, cutia cu scrisori a lui Moș Crăciun, roata panoramică, caruselul, 86 de căsuțe cu bunătăți, Poveștile la gura sobei, radioul Răcnetul lui Rudolf, poveștile oameni mici și mari, toate în prezența personajelor de poveste.
Printre cei care vor urca pe scena Târgului de Crăciun sunt Voltaj, Direcția 5, Alexandra Ușurelu, Iuliana Beregoi, Școala de Muzică Voltaj Academy, Școala de Muzică The Beat, Armonia Music. Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula și în acest an. Din 18 noiembrie și până în 31 decembrie, între orele 16:00-18:00, pe linia 101. Acesta se poate lua zilnic de la Gară (de la ora 16:00 sau de la 17:00) sau din stația Bucium (de la 16:30 sau 17:30).
Târgul de Crăciun va fi deschis zilnic, de luni până vineri, între orele 11:00-22:00, iar în weekend de la ora 11:00 până la 22:30.
CITEȘTE ȘI: