Actualitate
„Marea de ceață” deasupra Clujului, văzută din avion. Imagini care îți taie respirația. FOTO
Ceața care a acoperit Clujul în ultimele zile a creat mai multe iluzii optice feerice. Senzația de „deasupra norilor” a putut fi simțită și de pe Dealul Feleacului, dar ceața văzută din avion a fost mai spectaculoasă.

Ceața a fost nelipsită din județul Cluj în ultimele zile. Acest fenomen meteorologic s-a așternut atât peste municipiul Cluj-Napoca, cât și peste județ.
Dacă ceața a creat o iluzie optică în Cheile Turzii, până la o plapumă peste municipiul Cluj-Napoca, văzută din avion pare o „mare de ceață” care se întinde peste tot orizontul.
În ultima perioadă, aproape în fiecare zi meteorologii au emis coduri galbene de ceață în județul Cluj.
Ceața este văzută ca o mare problemă pentru șoferi fiindcă reduce vizibilitatea pe drum, iar condițiile meteo nefavorabile pot să ducă la accidente rutiere. Însă, în aceste imagini putem să observăm și o latură frumoasă a acestui fenomen meteo și să ne bucurăm de peisajul pe care ni-l oferă pe tot parcursul zilei.
CITEȘTE ȘI: