Actualitate
Un prieten al Primăriei. Emil Boc a găsit un cățeluș pierdut și speră să fie revendicat: „Dacă-l recunoașteți, apelați cu încredere. E chiar în Biroul Primarului”
Primarul Emil Boc a postat un clip inedit cu un cățeluș drăgălaș, cel mai probabil, pierdut. Animalul de companie este extrem de cuminte și a fost găsit de edil în zona străzii Frunzișului, în timpul liber. „Dacă-l recunoașteți, vă rog să sunați cu încredere. Este chiar în Biroul Primarului”, a spus Emil Boc.
Un cățeluș pierdut a fost salvat de primarul Emil Boc/ captură foto Emil Boc Facebook
Primarul a luat cățelușul abandonat, care risca să fie accidentat de autoturismele aflate în trafic.
Emil Boc a făcut apel către clujeni, dacă recunosc cățelușul, astfel încât acesta să fie revendicat.
„Este un cățeluș foarte cuminte. L-am găsit pe strada Frunzișului, în zona Lidl.
Am apreciat extraordinar că, atunci când cățelușui mergea de pe o bandă pe alta, toate mașinile din trafic s-au oprit, nimeni nu a claxonat. Și așa l-am luat.
Cățelușul este aici, la Primărie”, a explicat Emil Boc.
Clujenii au apreciat gestul primarului prin multe aprecieri și comentarii.
„În seara asta, am găsit un cățeluș, cred pierdut, în sensul giratoriu de pe strada Frunzișului, Zorilor.
Dacă îl recunoașteți, vă rog să sunați la 0264-984, telefonul primarului, Primaria Cluj-Napoca, 24/24. Cățelușul nu are Cip sau alt element de identificare. Vă mulțumesc!”, a notat Emil Boc.
Primarul spune că micul animal de companie va fi găzduit până când se vor găsi soluții pentru cazarea acestuia sau până la revenidcare de către proprietari.
„Cine are suflet bun pentru animale, are suflet bun pentru orice”, a conchis Emil Boc.
CITEȘTE ȘI: