Actualitate

Tinerii defavorizați pot să obțină gratis permis de conducere. Costurile școlii de șoferi, acoperite printr-un program social

Tinerii care provin din medii defavorizate pot să obțină gratis permisul de conducere dacă se înscriu într-un program care le acoperă costurile pentru școala de șoferi.

Examen pentru obținerea permisului de conducere / Foto: depositphotos.com Examen pentru obținerea permisului de conducere / Foto: depositphotos.com

 

 


Tinerii din medii defavorizate pot să învețe să conducă pe gratis cu ajutorul programului „Permis pentru viitor”, prin intermediul căruia sunt acoperite costurile necesare pentru cursurile școlii de șoferi

 


Pentru acești tineri permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente.

Odată cu reducerea la 18 ani a vârstei minime de obținere a permisului de conducere pentru categoriile C, CE și la 21 ani pentru categoriile D, DE a crescut rolul programului „Permis pentru viitor” în integrarea tinerilor din mediile defavorizate pe piața muncii, spun reprezentanții proiectului.


Cine poate beneficia de programul „Permis pentru viitor”?

Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 18 și 25 de ani, care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie. Solicitările de finanțare pot fi transmise online sau prin poștă până la data de 24 ianuarie 2023.

Pe lângă formularul de înscriere sunt necesare cinci documente:


  •  scrisoare de motivare personală
  •  anchetă socială
  •  declarație de susținere și mentorat pe perioada instruirii
  •  ofertă de preț de la școala de șoferi
  •  document despre nivelul studiilor absolvite

Detalii și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/permis. În decursul celor șapte ediții anterioare ale acestui program, 143 tineri au finalizat cu succes cursurile și examenul, iar alți 41 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen. Programul, ajuns la cea de-a opta ediție, este organizat de Fundația Pentru Comunitate.

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

1 din 10 români recunoaște că a condus după ce a băut. În România, numărul deceselor în accidente este aproape dublu față de media UE

Traficul rutier va fi monitorizat cu sistemul de camere și radare e-Sigur. Proiectul a fost adoptat de deputați

Ultimele Stiri
abonare newsletter