Actualitate

Percheziții în județul Cluj. Doi bărbați, arestați preventiv pentru furt de biciclete și unelte

Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru furt calificat. Aceștia au furat mai multe biciclete și unelte, prejudiciul ajungând la 15.000 de lei.

Percheziții la Gherla. Sursă foto IPJ Cluj Percheziții la Gherla. Sursă foto IPJ Cluj

 

La data de 18 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au pus în aplicare trei mandate de percheziție, la locuințele a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani, din municipiul Gherla, respectiv orașul Sărmaș, județul Mureș.


Cei trei au fost reținuți, iar ulterior doi dintre aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Din cercetări a reieșit că în perioada 09-10 ianuarie, prin forțarea sistemelor de închidere, cei trei ar fi pătruns în două magazii situate în municipiul Gherla, de unde ar fi sustras unelte, biciclete, dar și alte obiecte aflate în interior, cauzând un prejudiciu estimat la 15.000 de lei.


„La data de 18 ianuarie, polițiștii au efectuat percheziții la locuințele acestora, fiind descoperite și ridicate bunuri pe care aceștia le-ar fi sustras, fiind astfel recuperat circa 90 % din prejudiciu. În baza probatoriului administrat, bărbații au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, la expirarea măsurii fiind prezentați instanței, care a dispus față de doi dintre aceștia arestarea preventivă pentru 30 de zile. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat”, transmit polițiștii.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO - Polițiștii clujeni au recuperat mai multe biciclete furate

Trei biciclete furate, recuperate de poliţişti

Percheziții la hoții de hârtie din Dej. Patru bărbați au fost reținuți. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter