Actualitate
Proiectele Clujului metropolitan, în diverse faze de execuție. „Aceste detalii trebuie compatibilizate”
Clujul metropolitan are o populație de aproape 400 de mii de locuitori, potrivit datelor INS. Proiectele metropolei trebuie însă armonizate, pentru a fi compatibile și funcționale.
Proiectele Clujului metropolitan/captură foto: Municipiul Cluj-Napoca Facebook.com
„Clujul, privit din perspectiva zonei metropolitane, nu a pierdut populație.
Clujul metropolitan a câștigat populație”, a declarat edilul Emil Boc în ședința de Consiliu local de joi.
Administrația locală realizează o serie de proiecte cu impact metropolitan, precum centura ocolitoare, trenul metropolitan sau culoarul de nord al orașului, însă acestea sunt în diverse faze de execuție și trebuie armonizate, astfel încât să fie compatibile și operaționale.
Proiecte cu impact metropolitan
Sunt câteva proiecte mari, în diverse etape de execuție, care se realizează în perspectiva dezvoltării metropolitane.
„Unul dintre ele este metroul. Până la sfârșitul lunii februarie vom avea, sper, desemnat câștigătorul de către comisia de licitație.
Centura metropolitană, al doilea proiect mare, unde primul tronson este scos la licitație. Până în 9 martie se depun ofertele.
Celelalte două tronsoane, în valoare de 1 miliard de euro, vor fi scoase la licitație până la sfârșitul lunii februarie.
Trenul metropolitan – suntem în ultima etapă tehnică de analiză a corelării proiectului.
Sunt de corelat trei proiecte:
Modernizarea căii ferate Coșariu-Cluj-Napoca, pentru care s-a semnat deja contractul de execuție.
Proiectul trenului metropolitan și Coridorul de Nord al Clujului”, a declarat primarul Emil boc în ședința de Consiliu local.
Potrivit acestuia, pentru operaționalizarea acestor proiecte trebuie găsită soluția tehnică corespunzătoare, la care lucrează specialiștii din minister împreună cu echipa căilor ferate (CFR), precum și experții administrației locale în cazul proiectelor trenului metropolitan și a Coridorului de Nord.
„Se lucrează împreună, astfel încât aceste proiecte să-și poată găsi cadența necesară pentru realizare. Nu e un lucru ușor.
Sunt în faze diferite.
Spre exemplu pentru modernizarea căii ferate Coșariu – Cluj-Napoca, contractul este semnat.
Proiectul trenului metropolitan este în fază foarte avansată, iar Coridorul de Nord are primul studiu realizat.
Aceste detalii trebuie compatibilizate”, a declarat primarul Emil Boc.
Prin acest proiect autoritățile intenționează să integreze rețeaua de transport public urbană și să realizeze conectarea la circulația feroviară metropolitană.
CITEȘTE ȘI: