Actualitate
Clujul, paralizat de dimineață! Lucrările la Calea Mănăștur au dat traficul peste cap: „500 metri în 20 de minute!”
Din cauza unor lucrări pe Calea Mănăștur, traficul a fost de calvar în Cluj-Napoca în această dimineață. Mulți călători au coborât din autobuz și au început să meargă pe jos.
Trafic de calvar în Mănăștur, vineri dimineața / Foto: Info Trafic jud. Cluj și Info Trafic Cluj-Napoca - Facebook șoferi
Șoferii s-au plâns de aglomerația mare și de faptul că în zona lucrărilor trebuie să fie atenți la o „groapă” ca să nu-și strice mașinile:
„Din cauza unei lucrări pe ambele benzi de coborâre spre centru, pe Calea Mănăștur, pe Calea Mănăștur, s-a format aglomerație farte mare, până după podul Calvaria. Griji la groapă să nu vă stricați mașinile”, a spus un șofer.
Și alt șofer i-a atenționat să circule cu grijă, fiindcă el și-ar fi lovit bara de la mașină în zonă.
„Era așa greu să mai pună niște pământ/pietriș/beton să nu fie un crater cât casa? Majoritatea și-au frecat mașina acolo”, spune un alt bărbat.
Partea cea mai rea este faptul că lucrările se desfășurau la prima oră a dimineții, când toată lumea merge la muncă. Un alt conducător a spus că a parcurs 500 de metri în 20 de minute cu mașina.
Mulți dintre călătorii din autobuze au coborât când au realizat că este prea aglomerat și au început să meargă pe jos. Cei care nu au coborât ar fi parcurs podul Calvaria în decurs de o oră în mijloacele de transport în comun, spune un tânăr: „O oră a durat podul de la Calvaria pentru cei care nu au coborât, cum explici asta la locul de muncă?”
CITEȘTE ȘI: