Actualitate
Pietonul spulberat de mașină pe strada Horea, rănit grav! A suferit un traumatism cranian sever
Pietonul de 82 de ani lovit de o mașină pe strada Horea miercuri seara a fost rănit grav. Bărbatul a suferit un traumatism cranian sever.
Accident grav pe strada Horea / Foto: captură ecran - Facebook, grupul Info_trafic-Cluj-Napoca
Accidentul s-a produs pe strada Horea din Cluj-Napoca, miercuri seara, în jurul orei 18:30. Din informațiile polițiștilor, un bărbat de 82 de ani a fost lovit de o mașină condusă de un tânăr de 21 de ani.
Pietonul traversa strada în momentul impactului, printr-un loc nemarcat. După impact, acesta a fost transportat la spital de urgență fiindcă a suferit un traumatism cranian sever:
„Echipajul SMURD de terapie intensivă a acordat asistență medicală de urgență unui bărbat care a fost implicat într-un eveniment rutier petrecut pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca.
Pompierii au găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani cu traumatism cranian sever și în stare de inconștiență. Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital”, au declarat, pentru monitorulcj.ro, reprezentanții ISU Cluj.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul indicat a fost negativ. Martorii de la fața locului spun că șoferul ar fi condus cu viteză în zonă.
CITEȘTE ȘI: