Actualitate

(P) Cum își controlează emoțiile un bun parior?

Ca în orice domeniu, este foarte importantă capacitatea de autocontrol și de stăpânire a emoțiilor, acestea fiind două dintre cele mai importante atribute pe care un parior trebuie să le aibă în momentul în care își dorește să obțină performanță.

Sursa foto pixabay.com Sursa foto pixabay.com

Cei mai pricepuți la pariuri sportive moldova nu au un dar divin sau abilități speciale și nu efectuează acțiuni supraomenești, ci dau dovadă de foarte multă seriozitate, devotament, disciplină și cel mai important, se detașează de rezultatele obținute pe moment. 

Setează-ți așteptări realiste


 Majoritatea pariorilor se lasă păcăliți de așteptări nerealiste și cad de cele mai multe ori în vârtejul de emoții care sunt extrem de copleșitoare și care îi împiedică să își mențină gândirea clară în clipele de importanță majoră. 

Trebuie să știi că excesul de entuziasm, dar și o mare doză de frustrare îți pot aduce falimentul dacă ești un parior sportiv. în acest caz, un jucător care a avut șansa unei serii de bilete norocoase ce i-au adus câștig va prinde extrem de multă încredere în intuiția sa și astfel nu va mai ține cont de pașii de analiză și selecție a unor ponturi. Fără îndoială, o astfel de atitudine va duce la un eșec categoric.


 Totodată, un jucător care are parte de mai multe pierderi într-o perioadă va dezvolta o reală frică de eșec, de a face pronosticuri, din dorința de a juca cu multă precauție. Astfel de atitudine va elimina posibilitatea unor bilete câștigătoare, din cauza cotelor mici și nu va putea reveni să parieze cotele potrivite. 

Pariul la recuperare


 Cea mai dăunătoare etapă din viața unui parior sportiv este aceea de a paria la recuperare. Astfel, în momentul în care ai avut parte de un eșec, de ghinion din cauza unor factori ce nu țin de tine sau pur și simplu ai avut o zi mai proastă, sunt mari șanse să ai tentația de a plasa un alt pariu pentru a recupera banii pe care i-ai pierdut. Disperarea de a recupera te poate face să nu mai ții cont de nicio strategie, de nicio logică sau de planul pe care l-ai avut inițial. Majoritatea pariorilor ce joacă pentru a recupera banii pierduți au tendința de a paria din ce în ce mai mult, cu agresivitate, din dorința de a câștiga, crescând astfel riscurile să își creeze mari probleme financiare, fără ca măcar să își dea seama. 

 Aceste emoții pot fi controlate sau evitate doar dacă jucătorul stabilește obiective realiste, iar personalitatea sa îl ajută să își mențină o atitudine echilibrată. Practic, o persoană cu un caracter impulsiv nu ar trebui să își facă un obicei de a paria, deoarece pierderea controlului va veni la pachet cu pierderea unor sume considerabile de bani, care îl pot aduce în pragul disperării. 


Majoritatea pariorilor care își doresc un venit suplimentar trebuie să trateze cu seriozitate și să aibă capacitatea de autoeducare, fiind conștienți că pariurile sportive reprezintă doar o modalitate de distracție, de petrecere a timpului liber și nu una de a deveni bogați  peste noapte.

 Joacă responsabil!


 Vedem peste tot noțiunea de “a juca responsabil”, însă nu toată lumea ține cont de acest aspect. Este esențial să nu investești niciodată mai mult decât îți poți permite să pierzi într-o lună sau într-o săptămână. Un pariori trebuie să găsească echilibrul între o miză care să-i aducă adrenalină și posibilitatea reală de a câștiga acel pariu. 

 Trebuie să știi că jucătorii profesioniști obțin, în medie, 5% profit la rulajele integrale, fapt ce constituie un important punct de plecare pentru jucătorii amatori. 

Nu trebuie sa vânezi câștigurile fabuloase care se întâmplă extrem de rar și care reprezintă doar iluzii pentru o mare parte a pariurilor sportive, ci trebuie să urmărești rezultate pozitive pe termen lung și cu emoții echilibrate, și o stare de bine. Nu uita că această activitate trebuie să îți aducă o stare de bine, nu să îți creeze probleme financiare sau emoționale. 

Alt aspect extrem de important de care trebuie să ții cont este acela de a face periodic pauze din a paria. 

 Ia o pauză din când în când

Trebuie să te deconectezi și să-ți cauți și alte activități, cum ar fi sportul, pescuitul, petrecerea timpului cu familia și să te detașezi total, periodic, de a paria. Acest aspect este foarte important pentru o minte limpede și te va ajuta să îți gestionezi emoțiile și pornirile impulsive asupra jocurilor de noroc. Este extrem de important să îți analizezi emoțiile să îți dai seama în ce situație te afli și să iei decizii astfel încât să nu simți presiune, ci doar relaxare și stare de bine.

 În concluzie, te sfătuim să ai grijă de sănătatea ta emoțională, deoarece activitatea de pariere te poate aduce în anumite situații pe care nu ți le dorești și din care ai putea să nu găsești o cale de scăpare. Iar dacă simți că ai pierdut controlul, este foarte important să te adresezi persoanelor din jurul tău sau autorităților competente. Mereu se vor găsi cele mai bune soluții pentru a ieși din impas și problemele se pot rezolva. Să nu îți pierzi niciodată speranța, gândește pozitiv și oprește-te din a paria dacă simți că ai pierdut controlul. 

Activitatea de pariere nu este potrivită pentru persoanele care nu își pot controla emoțiile și astfel vor avea mai mult de suferit decât de câștigat. Alege ce e mai bine pentru tine și gestionează-ți cu atenție emoțiile pe care pariurile sportive ți le pot crea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter