Actualitate

O mașină a plonjat într-un șanț, în Dej! Trei bărbați au fost răniți și transportați la spital de urgență

Un șofer a plonjat cu mașina într-un șanț de doi metri în Dej. Accidentul a fost soldat cu trei victime care au fost transportate la spital de urgență.

Mașină căzută într-un șanț de doi metri / Foto: ISU Cluj Mașină căzută într-un șanț de doi metri / Foto: ISU Cluj

 

 


Pompierii au intervenit la un accident rutier petrecut pe strada Vâlcele din Dej, unde un șofer a plonjat cu mașina într-un șanț.

Accident în Dej / Foto: ISU Cluj

În urma accidentului, trei bărbați au fost răniți. Victimele au suferit leziuni și au fost transportate de urgență la spital cu ambulanța:


„Pompierii de la Detașamentul Dej au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe strada Vâlcele din Dej. Apelul de urgență a venit în jurul orei 18:55, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, alături de două ambulanțe SAJ. Echipajele au găsit un autoturism aflat într-un șanț adânc de aproape doi metri.

Din fericire, nu au existat victime încarcerate, însă trei bărbați au suferit mai multe leziuni și se aflau în imposibilitatea de a ieși singuri din șanț, fiind conștienți și cooperanți. Drept urmare, pompierii i-au scos folosind tărgile cu lopeți și i-au predat echipajelor medicale, pentru evaluare și transport la spital. Mai exact, a fost vorba despre trei bărbați cu vârste cuprinse între 50 și 80 de ani. De asemenea, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Cluj.

CITEȘTE ȘI:

INCONȘTIENȚĂ MAXIMĂ! 8 șoferi au „zburat” cu peste 100 km/h sâmbătă, în Jucu! Unul a condus cu aproape 200 km/h în localitate

Accident cu trei mașini pe strada Avram Iancu din Florești! UPDATE: Trei victime, duse la spital. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter