Actualitate

Senatul cumpără 22 de limuzine. Plătește peste 4,5 milioane de lei pentru mașinile de lux

Senatul a lansat o licitație pentru achiziționarea a 22 de autoturisme tip limuzină, contract estimat la 4.537.815 lei.

Senatul cumpără 22 de limuzine. FOTO: Depositphotos.com Senatul cumpără 22 de limuzine. FOTO: Depositphotos.com

 

 


Senatul intenţionează să cumpere 22 de autoturisme tip limuzină, iar Camera Deputaţilor achiziţionează servicii de întreţinere şi reparaţie pentru 48 de autovehicule din dotare. Potrivit site-ului e-licitatie.ro, valoarea estimată a contractului de furnizare a 22 autoturisme tip limuzină către Senat este de 4.537.815,13 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este de 6 aprilie.

 


Contractul de achiziţie publică va fi atribuit prin licitaţie deschisă, online, criteriul fiind preţul cel mai scăzut.

Lucrări de reparație la Palatul Parlamentului

Senatul mai achiziţionează servicii de proiectare pentru lucrări de reparaţii capitale la terasele circulabile din Corpului E3, cota +31,50 m şi cota +25,50 m, din Palatul Parlamentului, în valoare totală estimată de 300.000 de lei, precum şi un contract de lucrări de contorizare a unor corpuri, inclusiv a două lifturi, pentru alimentarea electrică a UPS-urilor aferente serverelor Senatului României, precum şi de înlocuire a tablourilor electrice aferente iluminatului arhitectural de pe terasa Corpului A1, în valoare estimată de 1.263.045,3 lei.


De asemenea, Senatul intenţionează să efectueze lucrări de reparaţii capitale la gardul şi cabinelor de la porţile de acces A1 şi B3, în valoare totală estimată de 4.470.792,89 lei.

Servicii de reparații pentru 30 de mașini

Totodată, Camera Deputaţilor achiziţionează servicii de întreţinere şi reparaţie a autovehiculelor Camerei: 30 de autoturisme AUDI, trei BMW, cinci VOLKSWAGEN şi şapte MERCEDES, pentru perioada 01.05-31.12.2023.


Contractul de achiziție publică va fi atribuit online, în procedură simplificată, criteriul fiind preţul cel mai scăzut.

Valoarea totală estimată a contractului este de 427.058,82 lei pentru perioada de până la 31.12.2023 şi de 640.588,24 lei în cazul prelungirii perioadei până la 30.04.2024.


Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 14.03.2023.

Camera Deputaţilor mai cumpără servicii de intervenţie pentru repararea reţelei informatice, în valoare totală estimată de 630.252,1 lei, precum şi servicii de suport tehnic pentru echipamente de securitate pentru protecţia la trafic web şi pentru accesul la serverul de poştă electronică, în valoare 210.084,04 lei.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

FOTO: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Schimbări majore în cadrul programelor Rabla Clasic, Plus și Local. Nu se vor mai putea cumpăra mașini electrice de lux din banii statului

Ultimele Stiri
abonare newsletter