Actualitate
Când se încălzește vremea, la Cluj-Napoca? VEZI prognoza meteo pe o lună
Prognoza meteo pe o lună. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele săptămâni, până de 1 mai.
Cum va fi vremea în CLuj, în următoarele săptămâni? FOTO: Facebook/ Emil Boc
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pe următoarea lună. La Cluj-Napoca, vremea va fi mai mult ploioasă în următoarele săptămâni.
Săptămâna aceasta, temperaturile maxime nu vor depăși 14 grade Celsius, iar minimele se vor menține în jurul valorii de 0 grade. În acest interval, cerul este mai mult noros și șansele de precipitații sunt crescute.
Săptămâna viitoare, temperaturile vor crește considerabil și maximele vor ajunge până la 19 grade Celsius sâmbătă, 15 aprilie. Minimele se vor situa în intervalul 2-7 grade Celsius. Șansele de ploaie rămân ridicate în prima parte a săptămânii și vor scădea gradual.
Între 17 și 23 aprilie, maximele atinse vor fi de 13-18 grade Celsius, iar minimele se vor situa în intervalul 3-5 grade. Săpătmâna aceasta pare că scăpăm și de ploi, iar cerul va fi mai mult senin.
În săptămâna 24 aprilie - 1 mai, maximele nu vor depăși 17 grade Celsius, iar minimele se vor menține în jurul valorii de 6-8 grade. Dacă în prima parte a săptămânii, șansele de precipitații vor fi semnificative, în a doua parte, cerul va fi senin.
La nivel național, temperaturile se mențin sub nivelul specific pentru această perioadă a anului și în următoarele săptămâni și se vor apropia de media acestei perioade apoi după jumătatea intervalului.
Săptămâna 03.04.2023 – 10.04.2023
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepția regiunilor nord-vestice, unde regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în sudul țării.
Săptămâna 10.04.2023 – 17.04.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 17.04.2023 – 24.04.2023
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 24.04.2023 – 01.05.2023
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în zonele montane și sub-montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: