Actualitate
Razie a Protecției Consumatorului în piețele din Turda. Mai multe magazine au fost închise din cauza condițiilor improprii
Nouă magazine situate în zona pieței agroalimentare din Turda au fost închise de inspectorii de la Protecția Consumatorului Cluj din cauza neregulilor constatate.
Mai multe magazine din Turda au fost închise de Protecția Consumatorului Cluj/Foto: CJPC Cluj
Protecția Consumatorului Cluj a efectuat, miercuri, o acțiune de control la 16 operatori economici care activează în incintele piețelor agroalimentare din municipiul Turda, precum: Kevin Art SRL, Pepco Retail SRL, Nadenka SRL, Piețele agroalimentare Micro 3 și centrală, C&D magazine SRL, CIA Aboliv SRL, Ciortea Cafenea Amigo SNC, Suel Mixt Marchet SRL, La Turcu SRL, Oncos Trasilvania SRL, Botezan SRL, Carmangeria Moldovan SRL, Dariva Gabma SRL, Eldi Brutarie SRL, DRAGON SRL, HENRY CHEN SRL, Daly DA Prăjitura de Sărbătoare SRL.
În urma controalelor, Protecția Consumatorului Cluj a identificat mai multe nereguli, pentru care a dispus măsura opririi temporare a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru 9 operatori economici.
Abateri constatate:
- comercializarea unor produse și preparate cu data limită de consum depășită sau pentru care nu se putea stabili încadrarea în aceasta
- modificarea stării termice a produselor sau neasigurarea temperaturilor recomandate de producător
- expunerea la comercializare a unor produse fără elemente de identificare-caracterizare
- folosirea unor vitrine frigorificeneigienizate sau chiar insalubre, cu praf în exces, rugină și chedere neigienizate
- livrarea unor produse de patiserie și cofetărie în mijloace de traansport insalubre
- comercializarea unor ouă fără menționarea datei limită de consum
- existența unor mese din beton degradate, armătură cu muchii ascuțite și acoperiș care pune în pericol sănătatea consumatorilor prin lipsa sudurii
- comercializarea unor jucării notificate în sistemul de alertă rapidă UE pentru produse nealimentare, Rapex, ca fiind produse periculoase
- derularea activității de comerț într-o zonă insalubră, cu scurgeri de apă de pe acoperiș în aria de servire, chiar pe clienții pieței, cu alei alunecoase, gresie lipsă sau denivelări
- comercializarea unor produse textile și încălțăminte uzată sau purtată, neconforme, fără certificate de curățare , dezinfecție, dezinsecție
- comercializarea unor produse alimentare fără documente de autorizare și fără casă de marcat
- comercializarea unor parfumuri care aveau în lista ingredientelolr substanța interzisă Butylphenyl Methylpropional (BMHCA).
Protecția Consumatorului a închis, marți, zeci de puncte comerciale din Piața Mărăști din municipiul Cluj-Napoca din cauza deficiențelor constatate la o serie de operatori economici.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: