Actualitate

Tânăr din Germania, fermecat de Cluj: „Pe vremuri, nu vă suportam. Acum, visez priveliștea de pe Cetățuie”

Un tânăr german a revenit în România pentru prima oară după anii '90. Recunoaște că nu îi vedea cu ochi buni pe români, însă și-a schimbat opinia după o vizită în orașele din Transilvania.

Tânăr din Germania, fermecat de Cluj. FOTO: Facebook/ Emil Boc Tânăr din Germania, fermecat de Cluj. FOTO: Facebook/ Emil Boc

 

 


Un tânăr german a afirmat că iubește România și pe români, pe care în urmă cu 20 de ani nu îi suporta. Bărbatul a vizitat Bucureștiul, Clujul și Sibiu și se declară uimit de schimbările petrecute în țară în ultimele decenii.

 


Tânărul a recunoscut că nu îi vedea cu ochi buni pe români și pe estici în general, iar în anii 1990-2000, când a vizitat țara, a rămas cu o impresie proastă. 

„La început, prin anii '90-2000 aveam cu totul altă impresie. Prin 1997, niște tipi din estul Europei, nici nu știu exact ce nații erau, au furat ceva de la bunica mea. Bine, trebuie să recunosc că pe atunci nu aveam o impresie prea bună despre estici în general, dar românii și ungurii îmi erau cumva cei mai antipatici”, spune el, potrivit Adevărul.


În 2000, când a ajuns la Timișoara, nu i-a plăcut deloc: „Era mizerie mare pe străzile orașului, sărăcie mare, oamenii se purtau cumva ciudat când aflau că ești străin. Numai că nu săreau pe mine să îmi ceară bani sau diverse favoruri. Mi s-a părut ciudat, totul era cenușiu și mirosea a canalizare.”

Zone cu nimic mai prejos decât Berlinul

Acum, tânărul a revenit în țară pentru prima dată în circa două decenii și s-a declarat uimit de schimbări. El a vizitat Capitala, dar și Clujul și Sibiul, orașe de care s-a declarat încântat.


„Nu știam dacă e doar pentru că București e capitala și m-am gândit că e diferența asta uriașă față de ce am văzut la Timișoara doar pentru asta. Apoi, am ajuns la Cluj, un oraș mai mic decât București, dar ceva mai mare decât Timișoara și am descoperit și acolo o Românie mult, mult schimbată în bine. Am fost și la Sibiu, alt oraș frumos. La Cluj și la București mi-am făcut și prieteni. Azi încă visez priveliștea Clujului de pe un deal cu multe terase, străzile liniștite ale Sibiului, dar și centrul Bucureștiului. 

El a spus că sunt anumite zone din orașele din Transilvania seamănă cu locuri din Germania.


„Sunt zone în centrul Sibiului și al Clujului care aș zice că nu sunt cu nimic mai prejos decât Berlinul sau alte orașe din Germania, iar în București e puțin altfel de frumusețe. Aș zice că dacă Sibiu și Cluj seamănă cu niște orașe germane, Bucureștiul e un fel de mic Paris, așa cum am văzut că i se și spune”, a mai spus germanul.

„Pe vremuri nu vă suportam, dar acum vă visez”

Jonas este originar din Berlin și este fan declarat al României, așa cum el însuși spune.

„Prima dată când am fost aici, oamenii purtau haine ponosite și atmosfera era tristă. Acum, aș zice că voi românii vă îmbrăcați și vă purtați ca nemții și ca orice om din vestul Europei. Salariile, aici, în România, sunt mult mai mici, în timp ce prețurile sunt cam ca la noi. Da, asta nu prea e de bine. Dar deși aveți multe probleme economice, cred că sunteți pe drumul cel bun. Mă amuz când mă gândesc, pe vremuri nu vă suportam, dar acum vă visez, mi-ați intrat în suflet. Și chiar le-am recomandat unor amici să își facă o parte din concediu la voi”, a spus tânărul.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Clujul câștigă simpatie în ochii turiștilor străini. Vlogger britanic după o vizită în Cluj-Napoca: „Este mult mai ieftin ca în UK” VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter