Actualitate
A intrat cu mașina în casă. Un șofer de 25 de ani, băut, a făcut prăpăd la Mintiu Gherlii. FOTO
Pompierii din Dej au intervenit, duminică seara, la un eveniment rutier petrecut pe raza localității Mintiu Gherlii.
foto ISU Cluj
„La fața locului s-au deplasat o autospecială și un echipaj SAJ, iar în momentul sosirii acestora la locul accidentului a fost găsită o autoutilitară avariată, ce a derapat în afara părții carosabile, cu ocupanții ieșiți din aceasta”, transmite ISU Cluj.
De asemenea, în urma coliziunii au fost distruse gardul, zidul unei case de locuit și un stâlp de susținere a rețelei de comunicații.
„Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment”, mai spun cei de la ISU Cluj.
La data de 21 mai, în jurul 19.25, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DJ172 F, în localitatea Mintiu Gherlii.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, rezultă că un tânăr în vârstă de 25 de ani, din aceeași comună, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre municipiul Gherla, într-un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior intrând în coliziune cu un stâlp din lemn și cu pereții unui imobil din proximitatea drumului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: