Actualitate
35 de persoane evacuate, două scări de bloc inundate de fum, o mașină distrusă, o persoană rănită. Bilanțul incendiului din Mărăști!
Pompierii clujeni au intervenit sâmbătă seara pentru a stinge un incendiu ce s-a manifestat la un autoturism parcat în subsolul unui bloc situat pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca.
Zeci de pompieri au fost mobilizați să stingă un incendiu în Mărăști. Foto ISU Cluj
Apelul de urgență a venit la ora 18:06, iar la misiune au luat parte o autospecială de intervenție rapidă și comandă și două autospeciale cu apă și spumă de mare capacitate. În plus, la fața locului s-au deplasat o ambulanță SMURD și una SAJ.
CITEȘTE ȘI: Zeci de persoane evacuate din bloc în Mărăști. O mașină a luat foc în parcarea subterană. VIDEO
„Echipajele noastre au lichidat rapid incendiul care a distrus complet autoturismul, subsolul de aproximativ 1500 mp fiind inundat cu fum. Totodată, au fost inundate cu fum două dintre scările blocului. În consecință, intervenția pompierilor a fost îngreunată de vizibilitatea redusă”, transmite ISU Cluj.
Potrivit pompierilor, ca măsură de precauție, s-a impus evacuarea a 35 de locatari.
„Două persoane au fost evaluate de către paramedici și au primit îngrijiri medicale, după cum urmează: Un bărbat de aproximativ 30 de ani prezenta o excoriație și o contuzie la nivelul unui membru superior, astfel că a fost transportat la spital de ambulanța SAJ. De asemenea, o femeie a suferit un atac de panică, însă nu a fost necesar transportul acesteia la spital. Intervenția s-a finalizat și toate persoanele au putut reveni în siguranță în apartamente. Cel mai probabil, incendiul de la autoturism a pornit în urma unor lucrări efectuate cu un aparat de sudură”, mai spun pompierii.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: