Actualitate
Atenţionare Hidrologică! Clujul, sub Cod Galben de viituri și inundații
Hidrologii au emis avertizări de Cod Galben pentru mai multe județe din țară, inclusiv pentru Cluj. Pericol de viituri și inundații.
Atenționare hidrologică. Pericol de viituri și inundații pe râuri. Clujul se află sub Cod Galben/Foto: Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor Facebook.com
Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe parcursul zilei de azi, începând de la ora 16:00, până la ora 22:00, pe unele râuri mici din judeţele: Cluj, Alba, Suceava, Harghita şi Covasna.
De asemenea, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au instituit Codul Galben, începând de astăzi, ora 12:00, până la miezul nopții pentru râurile din județul Cluj, dar și alte localități din țară.
Astfel, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot depăși cotele de atenție pe râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Arieș (judeţele: Alba şi Cluj), Olt (judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita) și Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea).
Cod GALBEN de ploi și furtuni
Anterior, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabil în ziua de joi, 22 iunie, ora 11 – 22. Zona de vest a județului Cluj se numără printre cele vizate de atenționarea meteo.
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zona de munte. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55...65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. Începând de vineri seară (23 iunie) instabilitatea atmosferică se va accentua dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: