Actualitate
Cod portocaliu de furtuni şi ploi cu fulgere în Cluj. Aproape toată țara este sub avertizare meteo
Meteorologii au emis, joi, două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile în aproape toată ţara, inclusiv Cluj, până vineri dimineaţa.
Furtună cu fulgere/ Foto: pixabay.com
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile în aproape toată ţara, inclusiv Cluj, până vineri dimineaţa.
Doar Capitala şi judeţe nu se află sub avertizările emise de meteorologi, respectiv Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Giurgiu.
Astfel, în intervalul 6 iulie, ora 14:00 - 7 iulie, ora 2:00, se va afla sub Cod portocaliu zona de munte, sudul Banatului, nordul Crişanei, Maramureş, vestul şi estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum şi vestul Olteniei, unde vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30 - 40 litri/mp şi izolat peste 50 - 70 litri/mp.
De asemenea, în perioada 6 iulie, ora 12:00 - 7 iulie, ora 10:00, va fi Cod galben în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum şi în vestul şi nordul Munteniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55 - 65 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 litri/mp şi izolat peste 40 litri/mp.
Potrivit meteorologilor, fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi vineri în majoritatea zonelor, iar pe parcursul zilei de sâmbătă aria acestora se va restrânge către regiunile sudice.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: