Actualitate
Mai mulți șoferi băuţi şi drogaţi s-au ales cu dosare penale
Polițiștii clujeni au acționat şi oprit mai mulți șoferi într-o singură noapte. Au foste efectuate peste 500 de testări cu aparatele alcooltest și aparatele drugtest.
Polițist în acțiune/ Foto: arhivă IPJ Cluj
Peste 500 de șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest de către polițiști pe DN 1C.
Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși la volan băuți și drogați.
„În cursul serii de 19 iulie a.c., în contextul desfășurării festivalului de muzică Electric Castle, polițiștii rutieri clujeni, cu suportul Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și sprijinul efectivelor din cadrul altor inspectorate de poliție județene, au acționat pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.
S-a acționat în municipiul Cluj-Napoca și cu preponderență pe DN1C E576, fiind o arteră intens circulată în această perioadă. Au fost efectuate peste 500 de testări cu aparatele etilotest și 93 de testări cu aparatele Drugtest.
Au fost întocmite 5 dosare de cercetare penală la regimul rutier, respectiv 4 pentru conducerea sub influența substanțelor psihoactive și unul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, în cazul a 4 șoferi depistați sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere.
În cazul a 3 bărbați, cu vârste între 22 și 47 de ani, care au fost opriți în trafic în timp ce conduceau autovehicule, la testarea cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive au fost înregistrate valori pozitive. De asemenea, un conducător auto, în vârstă de 27 de ani, a fost oprit în trafic de polițiști și testat cu aparatul etilotest, având concentrația de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la testarea cu aparatul Drugtest a fost înregistrat rezultat pozitiv. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale sub aspectul infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Vă recomandăm să respectați regulile și indicațiile polițiștilor rutieri, iar dacă ați consumat băuturi alcoolice, alegeți alternative responsabile pentru a ajunge la destinație, în niciun caz să conduceți!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: