Actualitate

Șoferii drogați ai Clujului. Trei bărbați, prinși că au conduși drogați, la control. Unul era spaniol

Ai crede că a devenit la modă să conduci sub influența substanțelor interzise. Polițiștii au prins trei bărbați drogați la volan în timpul unui control.

Trei șoferi drogați, trași pe dreapta / Foto: arhivă monitorulcj.ro Trei șoferi drogați, trași pe dreapta / Foto: arhivă monitorulcj.ro

 

 


Marți, 5 septembrie, în jurul orei 14.00, polițiștii din Turda au interceptat în trafic un autoturism condus de un cetățean spaniol de 44 de ani. Șoferul a fost testat cu aparatul drugtest și a fost indicat rezultat pozitiv, motiv pentru care a fost condus la o spital pentru recoltarea probelor biologice.

 


La aceeași dată, în jurul orei 21:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au oprit în trafic, pe strada Calea Victoriei, o mașină condusă de un tânăr de 20 de ani, din municipiu. Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


La o zi distanță, pe 6 septembrie, în jurul orei 00.30, polițiștii din Dej au oprit în trafic, pe strada Ecaterina Teodoroiu, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din județul Alba. Tânărul a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, fiind înregistrat rezultat pozitiv, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vedere prelevării de probe biologice. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Traficant de droguri, prins de DIICOT Cluj. Vindea substanțe interzise când se afla în arest la domiciliu

Șoferi DROGAȚI, BEȚI sau FĂRĂ PERMIS, prinși pe stăzile Clujului, în weekend

Ultimele Stiri
abonare newsletter