Actualitate

Trei mașini avariate, în urma unui accident rutier în Bologa

Accident rutier grav, produs duminică după amiaza în localitatea clujeană Bologa. Trei mașini au fost avariate. A intervenit ambulanța SMURD.

Accident rutier în Bologa/Foto: ISU Cluj Accident rutier în Bologa/Foto: ISU Cluj

 

 


Pompierii clujeni au intervenit, duminică, cu un modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. 

 


„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Bologa. 

Mașină avariată, în urma accidentului rutier din localitatea Bologa/Foto: ISU Cluj

Din primele date, în accident au fost implicate trei autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. O femeie, conștientă și cooperantă, primește îngrijiri medicale. 


În paralel, pompierii asigură măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului”, potrivit ISU Cluj.

Accident rutier în Bologa, Cluj/Foto: ISU Cluj

Din partea ISU Cluj, la misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.


Potrivit polițiștilor, un șofer din Mureș, care circula pe direcția Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă. 

„La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00 a fost raportat un accident rutier, produs pe DN1 E60, în localitatea Bologa.


Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 56 de ani, din județul Mureș, care conducea autoturismul înspre Cluj-Napoca, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții de carosabil umed, intrând în coliziune cu 2 autoturisme care circulau din sensul opus”, informează IPJ.

În urma evenimentului au fost înregistrate doar pagube materiale. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Accident rutier în Izvoru Crișului. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ultimele Stiri
abonare newsletter