Actualitate

Tânăr din Bistrița-Năsăud, arestat preventiv. A cumpărat un laptop și l-a plătit cu bani falși. Bancnotele contrafăcute au ajuns și la Cluj.

Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv după ce a cumpărat cu bani falși un laptop. În urma perchezițiilor, polițiștilor au găsit mai mulți bani falși.

Bani falși, descoperiți la percheziții/ Foto: IPJ Cluj Bani falși, descoperiți la percheziții/ Foto: IPJ Cluj

 

 


Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au efectuat, sâmbătă, 9 decembrie, 4 percheziții domiciliare, în județul Bistrița-Năsăud, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulație de monede falsificate și înșelăciune.

 


Un tânăr de 19 ani a cumpărat un laptop cu bani falși.

„La data de 9 decembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județul Bistrița-Năsăud, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulație de monede falsificate și înșelăciune.
Din cercetări a reieșit că la data de 3/4 decembrie a.c., un tânăr de 19 ani, din județul Bistrița-Năsăud, ar fi indus în eroare un bărbat, cu ocazia achiziționării unui laptop în valoare de 1.800 de euro.
Ulterior, s-a constatat că bancnotele cu care tânărul ar fi achitat contravaloarea laptopului erau contrafăcute.
În urma investigațiilor efectuate a rezultat că acesta, în cursul lunii decembrie 2023 ar fi introdus în România bancnote contrafăcute, de 50 și 100 de euro, care ulterior ar fi fost plasate în județele Cluj și Bistrița-Năsăud, în scopul achiziționării unor bunuri mobile.
Au fost demarate activități de către polițiști în vederea stopării activității infracționale, iar la perchezițiile domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate 3 telefoane mobile, un laptop, dar și suma de 1.750 de euro, bancnote care în urma verificărilor au rezultat a fi contrafăcute.
În baza probatoriului administrat, tânărul, în vârstă de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost prezentat Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioada de 30 zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale al Poliției Române. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Bistrița-Năsăud, precum și al jandarmilor din cadrul I.J.J.Bistrița- Năsăud”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Infractor din Cluj, trimis în judecată. Cumpăra telefoane cu bani falși

Poliţiştii caută un tânăr care a schimbat anul trecut bani falşi la o casă de schimb valutar - FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter