Actualitate
Mai multe persoane au ajuns la spital, în prima zi de Crăciun, după ce au fost salvate de salvamontişti. Două apeluri au fost de la Cluj.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 19 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Două din acestea au fost din județul Cluj.
Mai multe persoane au ajuns la spital, în prima zi de Crăciun, după ce au fost salvate de salvamontişti Foto Facebook Salvamont Romania
Astfel, au fost patru apeluri pentru Salvamont Gorj, câte trei apeluri pentru Salvamont Predeal şi Salvamont Lupeni, câte două apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Maramureş şi Salvamont Cluj şi câte un apel pentru Salvamont Prahova, Salvamont Alba şi pentru Salvamont Caraş Severin - Muntele Mic, informează Agerpres.
În cazul acestor intervenţii au fost salvate 17 persoane. Dintre acestea şase au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, a precizat, marţi dimineaţa, Salvamont România, într-o postare pe pagina de Facebook.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News