Actualitate

Accident în Băișoara. Un şofer a intrat cu mașina într-un stâlp. 4 adulți și doi copii, transportați la spital. FOTO

Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite, marţi seară, după ce un autoturism a intrat într-un stâlp, accidentul petrecându-se în localitatea Băişoara

Șase persoane au fost rănite în urma accidentului/ Foto: ISU Cluj Șase persoane au fost rănite în urma accidentului/ Foto: ISU Cluj

 

 


Un accident rutier a avut loc, mrţi, în Băişoara, iar șase persoane au fost rănite.


Potrivit ISU Cluj, o mașină a intrat într-un stâlp.


„Pompierii de la Detașamentul Turda au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Băișoara. În primă instanță, echipajele de la Garda de Intervenție Băișoara au asigurat intervenția, acestea găsind un autoturism intrat în stâlp. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, însă șase persoane au necesitat îngrijiri medicale. Mai exact, a fost vorba despre doi minori, două femei și doi bărbați. Cu toții au fost transportați la spital, fiind conștienți și cooperanți. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și trei ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic”, a transmis ISU Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Autocar românesc, implicat într-un accident rutier în Bulgaria. Zece oameni au fost răniți.

Accident la Gherla. Un bărbat a rămas încarcerat - FOTO

abonare newsletter