Actualitate
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali cere rezolvarea problemei discrepanţelor în salarizarea membrilor breslei
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR) solicită organizaţiilor sindicale să întreprindă demersuri pentru rezolvarea problemei discrepanţelor înregistrate în salarizarea membrilor breslei din sectorul public.
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali cere rezolvarea problemei discrepanţelor în salarizarea membrilor breslei Foto: monitorulcj.ro
Potrivit unei scrisori deschise adresate de CNASR organizaţiilor sindicale care au membri asistenţi sociali, pentru cei peste 7.000 de asistenţi sociali angajaţi în sistemul public există diferenţe atât în ceea ce priveşte salariul de încadrare, cât şi sporurile aferente, din cauza grilelor diferenţiate de salarizare, deşi prestează aceeaşi muncă şi au acelaşi nivel de expertiză profesională, scrie Agerpres.
Discrepanţe în ceea ce priveşte salarizarea se înregistrează deoarece asistenţii sociali îşi desfăşoară activitatea în sistemul de educaţie, sanitar, la nivelul autorităţilor publice locale (judeţene şi oraşe/comune), a menţionat CNASR, în scrisoarea remisă.
„La solicitarea asistenţilor sociali salarizaţi în acest moment conform reglementărilor în vigoare din sectorul public, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali - CNASR face apel la organizaţiile sindicale care au membri asistenţi sociali să promoveze interesele economice şi sociale ale asistenţilor sociali şi să apere drepturile salariale ale acestora, în conformitate cu statutul şi pregătirea profesională. CNASR face apel la toţi factorii implicaţi ca, pe calea dialogului, să se găsească soluţii pentru aplicarea unei legislaţii unitare în ceea ce priveşte încadrarea şi salarizarea asistenţilor sociali", transmite organizaţia.
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali a amintit că a realizat demersuri în octombrie 2023 către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Guvern cu privire la gradul adecvat de ierarhizare în funcţie de gradul de complexitate a muncii, a studiilor necesare şi a atribuţiilor posturilor asistenţilor sociali, precum şi la necesitatea exceptării blocării posturilor din domeniul social, conform Codului fiscal.
CITEȘTE ȘI: