Actualitate
Cum s-a produs accidentul grav la ieșirea din Gilău? Șoferul mort nu avea permis de conducere. FOTO
Un accident rutier a avut loc, sâmbătă, la ieșirea din Gilău. În urma accidentului, un bărbat a fost declarat mort.
Accident grav la ieșirea din Gilău/ Foto: ISU Cluj
Un accident rutier grav a avut loc, sâmbătă, între localitățile Gilău și Căpușu Mare. În accident au fost implicate două mașini.
În urma accidentului un bărbat a murit. De asemenea, șoferul care a murit nu avea permis de conducere.
„Accident rutier pe DN1 E60, la ieșire din localitatea Gilău înspre Huedin.
Din cercetările preliminare de la locul accidentului s-a constatat că un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din județul Cluj, în direcția orașului Huedin ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Bihor.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului de 48 de ani. S-a constatat faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Conducătorul celuilalt autoturism alături de un pasager de 43 de ani au fost transportați la spital. Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat rezultat negativ”, a transmis IPJ Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: