Actualitate
A murit Moni Bordeianu, unul dintre fondatorii Phoenix. Cântărețul avea 75 de ani.
A murit unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți români, Moni Bordeianu. Cântărețul avea 75 de ani și era unul dintre fondatorii trupei Phoenix.
Moni Bordeianu a murit/ Foto: Nicu Covaci - Facebook
Moni Bordeianu, vocea trupei Phoenix din perioada anilor ’60, s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani.
Anunțul a fost făcut de Nicu Covaci, fostul coleg de trupă al lui Bodeianu.
„A plecat să deschidă alt drum cel care l-a deschis pe primul... Îți mulțumim, Moni, pentru ca ceea ce avem acum tu ai început!”, a scris Nicu Covaci.
Florin Bordeianu, cunoscut ca Moni Bordeianu, a fost un cântăreț și compozitor român de muzică rock. S-a remarcat în anii ’60, în perioada în care a fost solistul vocal al binecunoscutei formații Phoenix. S-a născut în 1948, la Beșenova Nouă. Ar fi împlinit 76 de ani pe 26 februarie.
Acesta s-a alăturat trupei Phoenix chiar de la înființarea ei, în 1962. O scurtă perioadă a cântat la tobe, apoi a devenit principalul solist al grupului. A avut acest rol până în 1970, când a emigrat în Statele Unite ale Americii. Plecarea lui a marcat sfârșitul primei perioade Phoenix.
În 1977-1978, a revenit în trupa Phoenix, care avea deja alți membri. Au urmat câteva colaborări cu foști membri Phoenix în anii ’80.
În 2008 a fost lansat albumul „Back to the Future…”, un material semnat Phoenix & Mony Bordeianu.
Moni Bordeianu și Nicu Covaci, compozitorii tuturor pieselor originale din primii ani ai trupei
Florin Bordeianu și Nicolae Covaci sunt compozitorii tuturor pieselor originale din primii ani ai Phoenix-ului, cunoscuți și ca „perioada beat”. De asemenea, Moni a scris texte pentru câteva cântece. Prima compoziție a tandemului Covaci/Bordeianu a fost „Știu că mă iubești (și tu)”, înregistrată în 1964 în studiourile Radio România. Primele două materiale discografice Phoenix, discurile EP Vremuri din 1968 și Totuși sînt ca voi (sau Floarea stîncilor), apărut în anul următor, au fost înregistrare cu Moni Bordeianu la voce și conțin șase compoziții semnate de același tandem Covaci/Bordeianu. Textul melodiei „Nebunul cu ochii închiși” (de pe al doilea EP) a fost scris de Bordeianu, fiind inspirat de „The Fool on the Hill” din repertoriul The Beatles. Spre deosebire de piesa formației engleze, nu se invocă figura unui nebun vizionar, ci este o referire la adresa lui Nicolae Ceaușescu. Tot în această perioadă, Moni a realizat, împreună cu Phoenix, poemul rock Omul 36/80, cu care a avut câteva reprezentații. Plecarea sa din formație, în 1970, marchează sfârșitul primei perioade Phoenix.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: