Actualitate

Tânăr drogat și fără permis, prins în trafic la volanul unei mașini. A lovit mașina Poliției și a fugit de la locul accidentului.

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost arestat după ce a fost prins la volanul unei mașini fără permis de conducere și drogat.

Control trafic/Foto: IPJ Cluj Control trafic/Foto: IPJ Cluj

 

 


Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost arestat după ce a fost prins la volanul unei mașini fără permis de conducere și drogat.

 


„La data de 23 februarie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au dispus măsură reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, de 27 de ani, din comuna Vad, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În fapt, în cursul serii de 22/23 februarie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat, aflat sub influența substanțelor psihoactive, conduce un autoturism prin comuna Vad.


În acest context, în zonă a fost dirijat un echipaj de poliție, care a reperat imediat autoturismul, efectuând semnal regulamentar de oprire, însă bărbatul nu a respectat indicațiile, coninuându-și deplasarea și acroșând autospeciala de poliție.

Ulterior, bărbatul aflat la volanul autoturismului a fost identificat de polițiști, în localitatea Cetan, stabilindu-se că este vorba de un tânăr, de 27 de ani, care nu poseda permis de conducere.


Acesta a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, reieșind indicii cu privire la prezența acestora. Menționăm că aceasta nu reprezintă proba în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe psihoactive.

La data de 23 februarie a.c., în baza materialului probator, polițiștii au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, față de acesta, iar în cursul zilei de azi, 24 februarie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile au fost derulate de efectivele de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică, Biroul Rutier și cei din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej. Cercetările sunt efectuate în continuare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej”, a transmis IPJ Cluj.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Șoferi băuți ori cu permisul suspendat, pe drumurile din Cluj. Mai mulți conducători auto au rămas pietoni.

Inconștiență! Clujean arestat după ce a condus fără permis și cu numere de înmatriculare false.

Ultimele Stiri
abonare newsletter